Că tot bântuie austeritatea prin buzunarele necusute ale majorității plătitoare de impozite, aflăm că instituția păstorită de dom` Harpa ( s`trăiț! ) a lansat la apă mai mulți de ADI, care în traducere însemnează Asociații de Dezvoltare Intercomunitare. Ghebos, nu? La pe cât de pompos sună, ai crede că salvarea planetei și anularea Mercurului retrograd este păr la ceas. Da de unde?! ADI-ul cu animale este condus de un insete, fecior de doamnă de pe la județ, în tandem cu altă rudenie pe linie de șăf cu alt omolog din altă parte, cei doi fiind campioni detașați în Solitaire și crescut câini vegetarieni cu frunse de dud, evident nestropite și atent selecționate. La ADI –ul cu gunoaie este pripășit un june cadru de nădejde din siajul ne-extrădatului Arsene, numai că mnealui o uitat cine l-o pus și s-o apucat de vorbit fără să fie cuplat la creier, faptă care a adus la regrete grozave exprimate poetic – … cine @#$% m-o pus? În fine, o altă numire se anunță la ADI-ul cu gazele, unde o distinsă și respectabilă doamnă unită prin cununie cu alt prieten de șăf de partid, va face o navetă sinceră pentru postul de adjunct la Gârcina, nu departe, program fix, totul nou, primărie mică, departe de ochii presei, salariu bunicel, deh, ca pentru vremuri de bejenie. La ADI-ul cu păsări, mergem noi, prin rotație, să nu bată la ochi și să sară vreun cucoș fără maniere la beregăți. Clar? Fără pile!

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





