Compania Județeană Apa Serv S.A. desfășoară și în anul 2025 activitatea de inventariere a utilizatorilor serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din aria de operare, operațiune menită să actualizeze continuu baza noastră de date.
Activitatea de inventariere care se va desfășura în toate localitățile din aria de operare, vizează verificarea în teren a situației contractuale a tuturor beneficiarilor serviciilor de apă și de canalizare.
Acțiunea are ca scop controlarea tuturor branșamentelor de apă și a racordurilor de canalizare aferente străzilor din localitățile în care Compania Județeană APA SERV SA furnizează serviciul de alimentare cu apă potabilă și prestează serviciul de canalizare.
Aceste acțiuni specifice de verificare și control a clienților companiei au ca scop și depistarea utilizatorilor cu branșament și racorduri frauduloase, a utilizatorilor fără contract, a utilizatorilor cu surse proprii de apă nedeclarate, dar care evacuează apa în rețeaua de canalizare, de verificare a integrității sigiliilor la contorii de branșament montați în căminele de branșament și a etanșeităților legăturilor pentru identificarea și stoparea pierderilor de apă potabilă din rețeaua de distribuție.
Acțiunile de inventariere se desfăsoară și pentru a identifica diferitele neconformități, cu scopul de a reduce debitul de apă a pierderile din rețea, aspecte ce îngreunează eforturile companiei de a asigura furnizarea și prestarea de servicii în condiții optime, astfel încât să nu fie afectați toți consumatorii.
Salariații care se deplasează în teren cu autoturisme inscripționate ale companiei noastre se legitimează cu legitimația de serviciu, întrebările ce vor fi adresate proprietarilor de imobile făcând referire doar la căminul de branșament la rețeaua publică de alimentare cu apă și la căminul de racord la rețeaua publică de canalizare, iar la completarea formularului de culegere a datelor se va solicita proprietarului imobilului prezentarea datelor de pe actul de identitate, fără a se face copii ale actelor de identitate și fără solicitarea vreunor foloase materiale.
Potrivit art. 3 lit. i) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, branșamentul, până la contor, inclusiv căminul de branșament și contorul aparțin rețelei publice de distribuție a apei potabile, indiferent de modul de finanțare a execuției.
Potrivit art. 3 lit. ț) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, delimitarea dintre instalațiile interioare de canalizare și rețeaua publică de canalizare se face prin/la căminul de racord, care este prima componentă a rețelei publice de canalizare, în sensul de curgere a apei uzate.
Există situații în care, la deplasările în teren, se constată executarea de branșamente la rețeaua publică de alimentare cu apă/racorduri la rețeaua publică de canalizare, fără respectarea prevederilor legale.
Reamintim că potrivit art. 31 din Legea nr. 241/2006, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.
Pe site-ul companiei noastre, www.apaserv.eu la rubrica ”Clienți”→”Contracte” sunt prezentate detaliat etapele ce trebuie parcurse de proprietarul unui imobil în scopul încheierii unui contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, pentru a beneficia de serviciile oferite de compania noastră cu respectarea prevederilor legale și ale Regulamentului serviciului de alimentare cu apă și de canalizare consolidat și armonizat pentru întreaga arie de operare, aprobat prin Hotărârea nr.17/26.06.2023 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUA NEAMȚ”, document ce este publicat pe site-ul companiei, la rubrica ”Informații publice”→”Legislație”.
De asemenea, pentru situațiile de consum fraudulos prejudiciul adus companiei noastre se stabilește conform Ordinului 29/N/1993 al MLPAT – Ordin pentru aprobarea Normativului cadru privind contorizarea apei și energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici, facturându-se în funcție de gradul de confort, aplicat pe o perioadă de maxim 36 luni anterioare depistării, cantitate care se multiplică cu trei, iar aplicarea tarifului se face la tariful aprobat la data constatării.
Informațiile sunt disponibile și pe site-ul companiei www.apaserv.eu, la art. 228 alin 8) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, consolidat si armonizat pentru întreaga arie de operare.
**********
Exemplu de calcul pentru consum fraudulos apă și canal:
APĂ POTABILĂ:
– Cantitate apă potabilă stabilită conform art. 228, alin. 8 din Regulament:
6,3 mc/pers/lună * 2 persoane * 3 * 36 luni = 1360,8 mc.
– Contravaloare cantitate apă potabilă:
1360.8 mc * 8,21lei/mc (val cu TVA) = 11.172,17 lei
CANALIZARE:
– Cantitate apă uzată stabilită conform art. 228, alin. 8 din Regulament:
6,3 mc/pers/lună * 2 persoane * 3 * 36 luni = 1360,8 mc.
– Contravaloare cantitate apă uzată:
1360.8 mc * 7,37lei/mc (val cu TVA) = 10.029,10 lei.
Total: Apă potabilă + Canalizare = 21.201,27 lei
**********
Compania Județeană APA SERV S.A. atrage atenția consumatorilor că furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă și racordarea fără forme legale de rețeaua publică de canalizare constituie infracțiune, iar cei care încalcă prevederile legale se expun unor riscuri care au drept consecințe plata despăgubirilor și amenzilor aferente, precum și urmărirea penală.
În urma acțiunilor de inventariere au existat situații în care s-a recurs la eliminarea branșamentelor frauduloase și la sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, precum și la blindarea racordurilor executate fraudulos la rețeaua publică de canalizare, până la achitarea prejudiciului și la intrarea în legalitate.
Potrivit art. 47 (1) din Legea nr. 51/2006, republicată – Legea serviciilor comunitare pentru utilități publice, constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:
a) refuzul utilizatorilor de a permite operatorului accesul la dispozitivele de măsurareînregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;
c) racordarea la sistemele de utilităţi publice fără acord de furnizare/preluare, respectiv aviz de branşare/racordare eliberat de operator;
d) utilizarea fără contract de furnizare/prestare a serviciilor de utilităţi publice;
e) modificarea neautorizată de către utilizatori a instalaţiilor, utilajelor, echipamentelor şi a dotărilor aferente sistemelor de utilităţi publice.
Constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt săvârșite cu intenție, următoarele fapte:
a. Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă […]
Furtul se pedepsește cu închisoare de la 6 luni și 3 ani sau cu amendă
Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracțiune și se pedepsește ca atare. Infracțiunea de furt este săvârșită prin metode diverse, în funcție de “ingeniozitatea” fiecăruia, fie prin ocolirea apometrelor, fie prin branșarea ilegală la rețeaua de distribuție, fie prin sustragerea apei prin hidranții stradali. Sunt considerate consumuri clandestine și cele în care consumul se face prin ruperea sigiliilor, demontarea contorului, montarea inversă, by-pass la contor sau orice alte modalități de sustragere de la înregistrare.
În cazurile de consum fraudulos de apă sau de distrugeri ori dereglări intenționate ale componentelor sistemului public de alimentare cu apă, Compania Județeana APA SERV S.A. are dreptul să desființeze branșamentele realizate fără obținerea acordurilor legale și să sesizeze autoritățile competente.
Anunțăm toți consumatorii că acțiunile de verificare vor fi în desfășurare în toată aria de operare, pentru identificarea branșamentelor de apă și racordurilor de canalizare frauduloase.
Ca urmare, pentru evitarea și încetarea acestor acțiuni ilegale de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă și a racordării ilegale la rețeaua de canalizare, îndrumăm toți locuitorii din aria de operare să anunțe Compania Județeană APA SERV S.A. în cazul identificării unor astfel de situații, la Serviciul Relații Clienți de la sediul companiei din Municipiul Piatra Neamț și de la punctele de lucru din Orașul Târgu Neamț si Municipiul Roman sau pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0233/233340.
Protejarea aparatelor de măsură din căminele de branșament pe perioadele geroase
În urma atenționărilor meteorologice din ultima perioada, atenționări ce preconizează temperaturi foarte scăzute, Compania Județeana APA SERV S.A. vă recomandă câteva măsuri privind protecția contoarelor și branșamentelor de alimentare cu apă:
– În momentul în care contoarele sunt montate în căminele de branșament fiți siguri că acestea au capacul închis. În cazul în care capacele sunt confecționate din tablă este recomandat să se aplice o folie de plastic sub capac;
– Mențineți o temperatură peste limita de îngheț a contoarelor aflate în pivnițe sau subsoluri;
– Este recomandată protejarea de îngheţ inclusiv a robineţilor şi a reţelei înainte și după contor;
– În momentul în care încercați să dezghețați contorul sau branșamentul folosiți apă călduță. Este recomandat a se evita folosirea focului sau a apei fierbinți;
– A se evita folosirea materialelor textile, în scopul protejării contorului, deoarece acestea păstrează umiditatea și grăbesc procesul înghețării. Recomandăm utilizarea vatei minerale sau a polistirenului în protejarea contorilor;
! Utilizatorul are obligația de a proteja contorul și de a verifica instalația interioară pe traseul de la contor până la consumator. În momentul în care contorul sau instalațiile de apă nu sunt protejate corespunzător și sunt predispuse înghețului, utilizatorul va suporta costurile înlocuirii acestora.
Eventualele deranjamente din furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă și prestarea serviciului de canalizare pot fi anunțate la numărul de telefon 0233/233340.
Compania Județeană APA SERV S.A.