În ședința de astăzi, 3 martie, a Consiliului Județean (CJ) Neamț, unul dintre proiectele ce au suplimentat ordinea de zi a fost cel pentru aprobarea documentației tehnico-economică (faza DALI) pentru obiectivul de investiții „Amenajare la scară acces Vârful Toaca”. Proiectul a fost aprobat de 31 dintre consilierii prezenți, iar unul s-a abținut.
Valoarea totală a proiectului va fi, potrivit documentului prezentat în ședință, de 919.950 lei (inclusiv TVA), din care construcția efectivă a acelor zone de odihnă cu bănci (detalii aici) va fi de 704.377 lei. Pe fiecare dintre cele trei zone de odihnă, cu o suprafață de 24 mp fiecare, vor fi amplasate câte 4 bănci, potrivit proiectului. Acestea vor fi realizate din aceleași materiale ca și scara (rășină poliesterică).
Scara (reabilitată de fostul președinte Ionel Arsene, încă fugit în Italia) asigură accesul turiștilor, dar și al salvamontiștilor, la cel de-al doilea vârf ca înălțime al masivului Ceahlău – Vârful Toaca (1904 m altitudine). Valoarea de inventar a acesteia este de 602.800 lei.
„Media zilnică a celor care au urcat spre Vârful Toaca, la Cabana Dochia, Cabana Fântânele și Cascada Duruitoarea, a fost de aproximativ 300 persoane în 2023. În primele opt luni ale anului 2024, 𝟱𝟭.𝟳𝟴𝟴 de persoane au călcat pe muntele sfânt”, se precizează într-o postare a CJ Neamț, pe contul oficial de facebook, la finele anului trecut.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Concursul pentru directori de școli în județul Bacău: se cern candidații la proba eliminatorie!
ZCH Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată
NewsEdge Lucian Toader, despre prosumatori: „Sisteme cu aceeași configurație produc mult mai puțin”
BusinessEdge Bruxelles-ul vrea să înjumătățească importurile de mașini hibride din China. Salonul auto de la Paris va testa reziliența producătorilor europeni





