Vineri, 28 martie 2025, sala Ovidiu Corneliu Enache a Camerei de Comerț și Industrie Neamț s-a aproape neîncăpătoare pentru reprezentanții celor mai importante firme din județ, care au participat la Adunarea Generală în care s-a prezentat raportul de activitate pentru anul trecut. Pe lângă raport, conform uzanțelor în asemenea situații, a fost prezentat raportul cenzorului și auditorului, bilanțul și contul de execuție bugetară, după care a venit rândul planului de acțiuni pentru anul 2025, a bugetului de venituri și cheltuieli.
Înainte de prezentarea raportului de către președintele Mihai Apopii, s-a ținut un moment de reculegere în memoria unui dintre investitorii nemțeni care a fost alături de activitatea Camerei, Dumitru Luca, fondatorul ADF Prod, decedat cu puține zile în urmă.
Toate documentele au fost aprobate, Camera de Comerț și Industrie Neamț – una cu număr la casă, cum a precizat președintele Apopii, poate cea mai puternică și reprezentativă organizație de profil din zonă- reușind să încheie pe plus anul financiar trecut, cu un excedent de 77.298 lei, în condițiile în care decisive au fost proiectele cu finanțare europeană implementate pe parcursul anului, care au avut în vedere inclusiv organizarea de cursuri gratuite pentru o serie de meserii, precum instalator pentru sisteme fotovoltaice, confecționer montator tâmplărie cu vitraj, electrician în construcții, montator instalații solare.
Au fost enumerate toate acțiunile organizate de Cameră, singură sau în parteneriat cu autoritățile județene sau municipale, a fost amintit Târgul de Carte, o manifestare unică la nivelul unei camere de comerț și pentru care efortul de organizare un s-a făcut niciodată pentru profit.
S-a mai discutat, pe scurt, despre avantajele oferite de curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț pentru soluționare conflictelor comerciale interne, o modalitate rapidă, eficientă și discretă de rezolvare a unei dispute contractuale. Din păcate, este încă prea puțin folosit acest sistem, mult mai rapid decât un proces în instanță, care poate dura ani și care în acest mod se soluționează în câteva luni. Pentru a benefica de el este suficient ca în contractele comerciale dintre firme să fie stipulată o cauză în acest sens.
La capitolul propuneri a fost consemnată cea privitoare la inițierea unor dezbateri cu tematică clară, în care doritorii din rândul antreprenorilor să discute cu autoritățile județene și locale despre problemele comunității. După care a urmat tradiționala socializare de după, poate cel mai așteptat moment, când s-au putut schimba informații fără intermediari. (V.B.)