Colțul suporterului rătăcit/necăjit / Despre Campionatul Mondial de Fotbal

După meciul cu Bosnia am urmărit mai multe opinii aruncate în spaţiul media de tot felul de specialişti. Căci la fotbal ne pricepem. Şi la politică. Dar parcă mai bine la fotbal. În general, păreri moderate, echilibrate, precum cea a lui Marcel Puşcaş, spre exemplu. De aducere pe pământ, căci am cam judecat în urma plasării României în clasamentul FIFA şi în urma rezultatelor din Liga Naţiunilor. Iar coeficientul FIFA este folositor la trageri la sorţi, dar este totuşi relativ şi s-a văzut şi pe teren. Unde România, care urcase în Grupa B s-a întâlnit cu Bosnia ce retrogradase în Grupa B. Şi Bosnia a venit cu jucători, mai tineri sau mai bătrâni, care joacă pe la echipele lor. La noi? Raţiu joacă în Spania, dar nu prea a făcut-o cu Bosnia, Man nu mai joacă mai nimic la Parma, Hagi nici el, Răzvan Marin e rezervă, Stanciu şi Niţă joacă la Damac, dar nu sunt în mare formă, Drăguş nu a jucat de mult, cei de la FCSB sunt obosiţi. Şi chiar dacă e suflet, valoarea este încă îndoielnică, nedovedită. Un exerciţiu de comparaţie cu echipe ce au reuşit calificări la mondiale s-ar impune.

În 1930, 1934, 1938, România s-a calificat uşor, nu exista interes atât de mare pentru fotbal şi pentru multe echipe nici posibilităţi. A contat faptul că regele Carol al II-lea a avut simpatie şi interes pentru astfel de participări. La 1970, România a avut o generaţie de excepţie, aşa cum apare câte una la 30-40 de ani şi aveam fotbalişti ce atrăgeau atenţia pentru clasamentele Balonului de Aur.

Calificarea din 1990 a fost una firească după un deceniu de mari realizări ale echipelor de club româneşti: Craiova – 1983, Dinamo – 1984, 1990, Steaua – 1986, 1987, 1989. În 1989, România avea trei echipe în sferturile de finală ale cupelor europene: Steaua – Cupa Campionilor, Dinamo – Cupa Cupelor, Victoria – Cupa UEFA. Hagi ajunsese până pe locul 8 în clasamentul Balonul de Aur, la fel ca Duckadam. Iar la calificările din 1982 şi 1986, România a avut şi neşansă. A fost o calificare grea, obţinută într-un noiembrie urât al lui 1989, dar echipa era una formidabilă, care în 1990 s-a răspândit la echipe mari din Europa: Real, PSV, Feyenoord, Fiorentina, Panathinaitkos, Bari, Leverkusen, Zaragoza, Standard, Galatasaray etc.

Calificarea din 1994 s-a obţinut la fel de greu, a fost un moment crucial – Cardiff, dar echipa era cu mare valoare, cu fotbalişti rodaţi în campionate puternice, aflaţi în circuitul naţionalei de ani buni.

În 1998 ne-am calificat en-fanfare, cu o echipă matură şi cu tineri ce jucau la Valencia, precum Adrian Ilie, sau Filipescu, Gabi Popescu şi Gâlcă, ce evoluau şi ei în Spania.

Ne-am fi aşteptat ca după Europeanul din Germania să avem confirmări ale jucătorilor noştri la echipele de club: Man s-a stins, Mihăilă e mai mult accidentat (la o echipă ce luptă să evite retrogradarea), Drăguşin s-a accidentat, după meciuri bune la un Totenham în derivă, dar şi multe proaste, Drăguş a avut un sezon-dezastru la Trabszonspor, Hagi e fără realizări, deşi a început să joace, Raţiu are un sezon bun, dar cu realizări mai mult pe faza ofensivă, Moruţan e în revenire, Mitriţă e oscilant, Puşcaş joacă slab în liga a doua turcă, Răzvan Marin e rezervă la o echipă slabă, Stanciu joacă totuşi la arabi şi e pe sfârşit de carieră la fel ca Niţă… Iar Bârligea s-a accidentat.

Austria are echipă bună, cu jucători mai valoroşi ca cei români, care joacă la echipele de club şi, foarte important, are unul dintre marii antrenorii ai vremii: Ralf Ragnick. Şansele de calificare s-au împuţinat, dar fotbalul este imprevizibil şi important este ca „generaţia de suflet” să lupte cu suflet în fiecare meci în aşa fel încât să nu se rupă legătura cu suporterii, în general cei mici, care s-au apropiat de naţională după mult timp de latenţă. Ar fi păcat să se piardă puterea zidurilor galbene şi să nu mai aibă forţă celebrul „România – E!, România – E!”. Cu seriozitate, muncă, inspiraţie şi noroc se poate, dar noi, românii, nu avem răbdare. Nu am avut cu Iordănescu, nu vom avea nici cu Lucescu şi nu va dura mult până vom vorbi despre necesare extincţii ale dinozaurilor… (D. DIEACONU)