După anii de luptă împotriva PSD-ului condus de Liviu Dragnea, Klaus Iohannis începea al doilea mandat victorios. Alegerile din noiembrie 2019 îi aduseseră un scor zdrobitor (66%) față de aproape 34% pentru contracandidata sa, Viorica Dăncilă. Mai mult decât atât, PSD-ul încă își revenea după ce fostul conducător fusese condamnat definitiv și era în degringoladă. La Palatul Victoria venea Ludovic Orban, la conducerea unui guvern minoritar format din liberali. Acesta poate fi considerat momentul de vârf al puterii lui Klaus Iohannis în cele două mandate ale sale. Dar nu a durat foarte mult.
Pandemia și starea de alertă
La începutul anului 2020, pandemia COVID-19 a ajuns și în România. Odată cu apariția primelor cazuri, au fost luate măsuri menite să limiteze răspândirea bolii. În 15 martie 2020, președintele Klaus Iohannis făcea anunțul că se va institui starea de urgență, care avea să dureze două luni. Măsura era anunțată ca fiind necesară, „Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente, mai mulți bani pentru aparatura medicală absolut necesară”. Dar acest lucru a însemnat și restricții majore pentru populație. Cursurile școlilor și facultăților au fost întrerupte, au fost interzise adunările publice, a fost limitată și deplasarea persoanelor, care se putea face doar în anumite scopuri, între anumite ore și cu deja celebra declarație care trebuia completată de fiecare individ. Și, bineînțeles, ceea ce a devenit simbolul pandemiei: masca. Aceste măsuri au stârnit și nemulțumiri în rândul populației.
Aceasta a fost și perioada în care Klaus Iohannis a fost cel mai vizibil. Aparițiile sale publice au crescut substanțial, de obicei alături de Raed Arafat și de ministrul Sănătății. Starea de urgență a fost menținută pentru două luni, iar de la 15 mai a fost instituită starea de alertă care va fi menținută până la data de 9 martie 2022. La finalul anului 2020 a început și vaccinarea împotriva COVID-19, promovată intens de președinte.
Perioada pandemiei a fost una deosebit de dificilă, care a scos la suprafață și unele probleme „cronice” din societate. Presiunea pe un sistem medical insuficient pregătit și dotat pentru ceea ce i se cerea, măsurile nepopulare, mesajele anti-vaccin, dar și comunicarea uneori deficitară din partea autorităților, toate au dus la nemulțumiri majore în rândul populației, multe îndreptate împotriva președintelui și a Guvernului.
Aceasta este și perioada când multe dintre formațiunile politice catalogate acum ca fiind „extremiste” s-au dezvoltat, mai ales pe fondul mesajelor împotriva restricțiilor COVID. Partidul AUR aflat la vremea respectiva sub conducerea comună a lui George Simion și a lui Claudiu Târziu intra în Parlament, aducând-o și pe Diana Șoșoacă, o voce importantă în formațiunea care obținea aproximativ 9% din voturi. O paranteză interesantă este că și la acest scrutin s-a vorbit, mai puțin e adevărat, probabil și din cauza contextului existent, despre influența rețelelor sociale în procesul electoral. În 2020 și 2021 era vorba despre Facebook, mai multe articole analizând creșterea numărului de interacționări pe care politicieni asociați formațiunii AUR o aveau pe acea rețea, exemplele cel mai des aduse în prim plan fiind George Simion și Diana Șoșoacă.
Alegerile din 2020 îl readuc în prim planul politicii și pe Florin Georgescu, el fiind nominalizarea celor de la AUR pentru funcția de prim ministru. Dar nu a fost să fie, Florin Cîțu lua fotoliul de premier, cu o coaliție PNL-USR-UDMR.
Dar și acest guvern nu avea să dureze decât un an. USR a ieșit de la guvernare și se formează alianța PNL-PSD, Nicolae Ciucă fiind premierul nominalizat de Klaus Iohannis. Acesta este și momentul în care „victoria” șefului statului contra PSD-ului este năruită. Formațiunea condusă acum de Marcel Ciolacu se consolida din nou ca cel mai mare partid din România chiar în momentul în care popularitatea lui Iohannis scădea substanțial.
Războiul din Ucraina
În 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina declanșând o criză regională care va marca restul mandatului lui Klaus Iohannis. România a venit în sprijinul vecinilor săi, în primă fază prin ajutorarea zecilor de mii de refugiați care au ajuns în țara noastră. Președintele a condamnat invazia rusească și a promis ajutor Ucrainei. Inițial, această atitudine a avut un sprijin popular covârșitor, dar, pe măsură ce conflictul s-a prelungit, vocile care vorbeau despre sacrificiile prea mari care le făcea România în numele acestui sprijin s-au amplificat.
Războiul a creat o criză în domeniul energetic, Occidentul și România renunțând la importurile directe de gaz și energie din Rusia. Acest lucru a dus la creșterea rapidă a prețurilor. Inflația a crescut în aproape toate țările din Occident și a creat nemulțumiri majore în rândul populației. O problemă distinctă a fost și cea legată de produsele agricole ieftine care veneau din Ucraina și care puneau presiune foarte mare pe producătorii locali. Dar, deși voci din opoziție, mai ales cele din tabăra „suveranistă” spuneau că trebuie să ne delimităm de conflictul din Ucraina, în luna iulie 2024, Klaus Iohannis semna Acordul Bilateral de Securitate dintre România și Ucraina. Țara noastră dona un sistem Patriot, dar președintele spunea că România nu va trimite militari în Ucraina.
Pe întreaga durată a conflictului, atât Klaus Iohannis, cât și conducerea coaliției de guvernare a ținut să puncteze că România este în siguranță, că avem garanții de securitate clare prin apartenența la NATO și UE și prin parteneriatul strategic cu SUA. În mai 2024 Klaus Iohannis spunea: „Din informațiile mele, România e o țară sigură, românii să nu se teamă. Sigur că trebuie să fim mereu pregătiți pentru evenimente neașteptate”.
Finalul de mandat și o demisie istorică
În ultimii ani de mandat, Klaus Iohannis a fost mult mai puțin vizibil. De fapt, atitudinea președintelui a părut cea a omului care știe că nu mai are nimic de câștigat.
Popularitatea sa era în scădere și scandalurile care au urmat cu siguranță nu au ajutat. Pasiunea sa pentru golf a stârnit controverse când, încă în perioada în care România era în stare de alertă, el le recomanda românilor să se apuce de „un sport care nu este deloc exclusivist și care oferă un prilej bun de a petrece mai mult timp în natură”. Dragostea președintelui pentru golf a dus și la amenajrea a două mini-terenuri la vilele de protocol în care Iohannis stătea.
Vizitele în afară, cu avioane private de lux i-au atras multiple critici pentru cheltuielile nefăcute publice. Numeroasele sale concedii, efectuate atât în țară, cât și în străinătate au contribuit la această stare de nemulțumiri.
Dar probabil că ceea ce a punctat cel mai mult diferența de atitudine a președintelui dintre cele două mandate a fost modul în care s-a raportat la clasa politică și la electorat. În primul mandat s-a luptat cu Liviu Dragnea și PSD și discursurile pentru „statul de drept” și „traseul european” al României au tot curs. În al doilea mandat, când au apărut partide cu voci care pun sub semnul întrebării toate aceste elemente, discursul de admonestare din partea președintelui a venit mult mai rar și fără vlagă. Ieșirile în public ale președintelui au devenit foarte rare.
Scandalul de la alegerile prezidențiale a părut mai mult o pedeapsă și pentru Klaus Iohannis. Votul românilor îndreptat spre Călin Georgescu a fost, fără doar și poate, și un vot de blam pentru cei 10 ani petrecuți de Iohannis la Cotroceni. Curtea Constituțională anula turul 2 al alegerilor și îl ținea pe președinte în funcție. Dar deja era prea târziu. Iohannis îi pierdea și pe liberali care au anunțat prin noul lor președinte Ilie Bolojan că era Iohannis în PNL era la final. POT, AUR, SOS și USR îl criticau dur pentru că nu vroia să renunțe la fotoliu și pregăteau suspendarea. Iar despre susținere în rândul populației nu mai putea fi vorba. Acesta era contextul în care Klaus Iohannis, rămas singur, fără susținere din partea nimănui și-a anunțat demisia în data de 10 februarie, decizia intrând în vigoare două zile mai târziu.
Ce rămâne după Klaus Iohannis?
Fostul premier Emil Boc a fost întrebat, imediat după demisia șefului statului, care au fost realizările acestuia în 10 ani de mandat. Răspunsul edilului de Cluj-Napoca a fost… ezitant, dar ilustrativ. „Klaus Iohannis a păstrat România pe parcursul european și euroatlantic”. Cu alte cuvinte… minimul necesar.
Multiplele zvonuri care îl dădeau pe funcții înalte în NATO, UE sau ONU nu au rămas cu niciun rezultat.
Partidul Național Liberal a fost transformat în partidul de buzunar al președintelui, care îl susținea orice ar fi și care a plătit prețul electoral pentru asta. Tot în timpul lui Iohannis au apărut și s-au dezvoltat partidele „suveraniste” în România. Aceasta a fost o tendință în Occident în perioada ulterioară pandemiei, dar atitudinea arătată de Klaus Iohannis a contribuit mult la atitudinea pe care românii o arată acum față de clasa politică. De fapt, Călin Georgescu îi datorează mai multe mulțumiri fostului președinte pentru popularitatea sa decât datorează Tik-Tok sau influențelor străine.
Vlad BĂLĂNESCU