„Urzeala tronurilor”, mai bine de două decenii de lupte fratricide în familia muşatinilor, încheiate de cele mai multe ori cu mutilări şi morţi cumplite, a pierdut din putere în timpul lui Ştefan cel Mare, ce s-a confruntat şi el cu mai mulţi pretendenţi, dar aceştia nu au avut sorţi de izbândă: au căzut în luptă, de securea călăului sau au ales pribegia.
Urmaşii marelui Ştefan nu s-au ridicat la nivelul ilustrului lor predecesor. Nu era lesne. Unii au avut vitejie, alţii diplomaţie, dar au fost şi orgolii, ambiţii nemăsurate, neputinţă şi desfrâu şi puterea Moldovei s-a măcinat. Străinii se amestecau tot mai des în treburile Moldovei, au urcat pe tron şi cei fără de „os domnesc” şi chiar venetici. Nu au lipsit omorurile: de secure, de sabie sau de otravă. Cele mai multe înfăptuite de boieri. Din nou urzeli, intrigi nesfârşite, lupte pentru tron, pentru dregătorii, pentru moşii. Pentru putere şi bogăţie…
Barbu Ştefănescu-Delavrancea, autorul celebrei trilogii muşatine, prezenta scena dramatică a uciderii de către Ştefan a boierilor ce doreau să-i nesocotească dorinţa în faţa morţii: urcarea pe tron a lui Bogdan al III-lea. A fost „Apus de soare” şi Bogdan al III-lea, cel dorit de tatăl său, şi-a început domnia la 2 iulie 1504. Era fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița. Se spune că ar fi fost asociat la domnie cu tatăl său din 1496. I se mai spunea şi „cel Chior” sau „cel Orb”, deoarece în împrejurari necunoscute îşi pierduse un ochi.
A moştenit de la tatăl său calităţile de viteaz, iute la luptă, dar şi la mânie, şi fără multă chibzuinţă. A început un război cu Polonia, care a durat pînă în 1509, a cerut în căsătorie pe sora regelui Poloniei, Elisabeta, şi refuzul a dus la mai multe confruntări moldo-polone şi a pierdut Pocuția.
La 1507, domnitorul valah Radu cel Mare a dorit un pretendent la tronul Moldovei şi Bogdan al III-lea a pătruns în Valahia şi cei doi domni s-au împăcat. În 1514, a luptat cu un alt pretendent, Trifăilă, trimis de Neagoe Basarab, dar l-a prins şi descăpăţânat. După cum scria Grigore Ureche, „Bogdan al III-lea cel Grozav” s-a stins din viaţă în 1517 şi a fost înmormântat la mănăstirea Putna.
Ștefăniță-Vodă, fiul lui Bogdan al III-lea, a domnit între anii 1517-1527. Barbu Ştefănescu Delavrancea i-a dedicat drama istorică „Viforul”. La moartea părintelui său avea 10 ani şi a fost ales domnitor. Vreme de şase ani a avut tutore pe marele portar Luca Arbore. O primă perioadă de linişte se încheie în 1523, când, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă Vodă, fire nestăpânită, a ordonat decapitarea boierului Luca Arbore și a fiilor săi.
A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță urma să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Dar aceasta se măritase cu Radu de la Afumați, lui Ștefăniță rămânându-i Stana, o alta fiică a lui Neagoe, pe care el n-o voia. Ștefăniță a năvălit asupra Valahiei, „băgând spaima în munteni”, dar până la urmă Ștefăniță s-a căsătorit cu Stana. În 1527, Ştefăniţă a murit la Hotin, spunându-se că a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care a fugit în Valahia şi s-a călugărit, nelăsând un urmaş pentru tron.
Petru Rareș a domnit în Moldova de două ori: 1527-1538; 1541-1546. A fost fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare şi al Mariei, din neamul boierilor Cernat. Se spune că Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care о transporta cu maje (care mari trase boi), de unde porecla de Petru Măjarul. Se spune că Ştefăniţă, pe moarte la Hotin, a cerut să fie urmaşul său pe tron Petru Măjarul, numit Rareş, numit astfel după mama sa din Hârlău.
A dus mai multe lupte în Transilvania, stăpânind Ciceul şi Cetatea de Baltă, ocupă Pocuţia de la poloni la sfârşitul anului 1530, dar în august 1531 armata moldovenească suferă două înfrângeri. La 1538, turcii, în frunte cu sultanul Soliman Magnificul, atacă Moldova, din nord atacau polonii, dinspre Nistru au năvălit tătarii. Petru Rareş încheie înţelegere cu polonii, îi respinge pe tătari, însă armatele otomane ocupă Suceava. Ţara a fost prădată de turci şi tătari. Domn a ajuns un alt Ştefan, numit apoi Lăcustă. La Istanbul, reuşeşte să redobândească tronul, cu mari sume de bani. În a doua domnie a pedepsit crunt pe boierii care l-au trădat. La ordinul sultanului, el îl trimite în calitate de ostatic la Istanbul pe fiul său mai mare Alexandru, iar după moartea acestuia în 1544 este trimis un alt fiu al său, Iliaș Rareș, viitor voievod al Moldovei.
Moare slăbit de boli, în 1546 şi a fost înmormântat la ctitoria sa, mănăstirea Probota.
Ştefan Lăcustă a domnit în Moldova în perioada 1538-1540. A primit porecla de Lăcustă chiar de la contemporanii săi şi ea se datorează unei pustiitoare invazii de lăcuste care a lovit Moldova. Ştefan Lăcustă este unul dintre nepoţii lui Ştefan cel Mare. Autoritar şi nechibzuit, boierii s-au răsculat şi l-au ucis în foişorul palatului său din Suceava, în timp ce dormea.
Alexandru Cornea a domnit între 1540-1541. Era fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea. Alexandru Cornea a fost decapitat la porunca lui Petru Rareş în a doua sa domnie.
Iliaș Rareş a domnit între septembrie 1546-iunie 1551. Era fiul mai mare al lui Petru Rareș, născut în 1531, și trimis la Poartă ca ostatic în 1542. Domnia sa a fost un lung şir de petreceri și desfătări. În 1551, s-a dus la Istanbul și a trecut la religia islamică. A luat numele de Mehmed şi a fost numit de sultan pașă de Silistra, dar i se aduc unele învinuiri, a fost arestat și exilat la Brusa și Alep. Moare fără urmași în 1562. După trecerea sa la islamism, fața lui Iliaș din tabloul votiv de la Probota a fost înnegrită.
Ştefan Rareş a fost domn al Moldovei în perioada 1551-1552 şi a avut o domnie haotică, era autoritar și desfrânat, stârnind ura boierilor. În 1552 în tabăra de la Țuțora pe Prut, boierii conspiratori au prăbușit cortul domnesc asupra lui Ştefan Rareş, care, rănit, a murit.
Alexandru Lăpușneanu a avut două domnii în Moldova: septembrie 1552-noiembrie 1561; martie 1563-martie 1568. Este fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia din Lăpușna. Deşi avea din botez numele Petru, noul domn şi-a luat, cu prilejul încoronării, numele de Alexandru.
Alexandru Lăpușneanu a rămas domn până la 1561, când a pierdut bătălia de la Verbia, lângă Dorohoi, în faţa pretendentului Iacob Heraclid, ca urmare a trădării unor boieri. În 1563, revine în domnie cu sprijinul otomanilor şi al lui Ioan Zapolya, principele Transilvaniei. A început cu uciderea a 47 de boieri, posibil trădători, cu prilejul unei adunări obişnuite. Bolnav, cedează tronul fiului său, Bogdan, în 1568, şi se călugăreşte sub numele de Pahomie. Se spune că soţia sa Ruxandra l-ar fi otrăvit.
Iacob Heraclid, zis Despot-Vodă, a domnit în Moldova între anii 1561-1563, un aventurier, născut în insula grecească Samos. Era cult, carismatic, bun orator, poliglot. A adunat oaste din Transilvania şi cu ajutorul nobilului polon Albert Laski învinge pe Alexandru Lăpuşneanu în lupta de la Verbia. A fost un venetic cu dorinţa de a reforma moravurile țării şi de a marginaliza boierii şi ar fi vrut să cucerească Muntenia şi Transilvania, apoi să-i alunge pe turci din Europa, iar el să devină împărat la Constantinopol. Boierimea se răscoală şi Despot este abandonat de mercenarii săi. Ştefan Tomşa hatmanul l-a lovit cu buzduganul şi capul a fost jupuit şi trimis la Istanbul.
Ştefan Tomşa a domnit între 1563-1564, era băştinaş şi după două confruntări (decembrie 1563 şi februarie 1564) este învins de Lăpuşneanu care vine a doua oară în scaunul Moldovei.
Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. Bogdan își căsătorește o soră cu nobilul Gaspar Padniewski și o făgăduiește pe alta lui Cristofor Sborowski. Însă logodna cu Sborowski a fost ruptă, atunci când lui Bogdan i se păru că pețitorul este mai mult interesat de zestre. Relațiile lui cu boierii s-au deteriorat, aceştia se temeau mai ales de introducerea catolicismului. Bogdan a început să se teamă că boierii îl vor ucide. În ianuarie 1572, Bogdan Lăpuşneanu a pornit spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov şi a fost făcut prizonier de logodnicul refuzat, Sborowski. În timpul luptei, Bogdan a primit mai multe răni, dintre care una la cap, ce avea să lase grave urmări. În acest timp, Ioan Vodă, sprijinit de turci, pătrunde în Moldova. Încercările lui Bogdan de a reveni la tron, cu ajutorul polon au fost zadarnice, ajunge chiar şi în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic, după ajutor şi ţarul i l-a promis. Rănile la cap s-au agravat și în 1577 a murit la Moscova, aproape orb, aproape nebun. A avut un fiu, Alexandru Vodă, care a domnit în Moldova în iunie 1592 şi căruia i s-a zis după firea și faptele sale Alexandru cel Rău.
De la Bogdan al III-lea la Bogdan Lăpuşneanu, Moldova a avut mulţi domni, din familia muşatină sau de alt neam. A fost un „Luceafăr”, după cum îl numea Delavrancea pe Petru Rareş, care a murit în iatacul său de moarte bună. Dar a fost singurul. Ce a urmat după fiii şi nepoţii marelui Ştefan pe tronul Moldovei? Tot mai puţini muşatini şi, după cum se scria în cronici, coroana a fost căpătată de boieri pământeni, dar şi de un armean, un cazac, un neamţ, un evreu, un morlac, un grec sau un „ţigan”. Cereau tronul de la turci, de la leşi, de la unguri. Şi jefuirile, bejeniile, birurile se înmulţeau pentru „săraca Ţara Moldovei” aflată în „calea tuturor răutăţilor”. Dar ne întrebăm retoric cu versurile lui Adrian Păunescu: „Oare unde-au fost românii când a fost tăiat Viteazul?”, fie el Ioan Vodă cel Cumplit, Ioan Potcoavă sau Miron Barnovschi-Movilă… Sau mai apoi Constantin Brâncoveanu, Grigore al III-lea Ghica sau Tudor Vladimirescu?!
Prof. dr. Daniel DIEACONU
