În perioada comunistă, începutul primăverii era marcat printr-un amestec de tradiție și ceremonii organizate. Mărțișorul apărea în piețe și pe reverele hainelor, iar în paginile ziarelor, articolele evocau simbolistica acestuia și atmosfera de reînnoire. Pe 8 Martie, discursurile oficiale, festivitățile și omagiile aduse femeilor conturau o imagine în care recunoașterea rolului lor era pusă în prim-plan. Aceste două repere, 1 și 8 martie, aveau o semnificație aparte în anii ’60-’70, fiind integrate în discursul public printr-o combinație de elemente tradiționale și mesaje specifice vremurilor.
Simbolul primăverii
În ziarele vremii, Mărțișorul era descris ca un simbol al revenirii la viață, un semn al speranței și al legăturii omului cu natura. Textele publicate de 1 martie aveau adesea o notă poetică și evocau schimbarea anotimpurilor prin imagini de tranziție între iarnă și primăvară. Un articol din 1968 surprinde acest tip de abordare:
Mărțișor
Există fără îndoială o poezie a cuvintelor. Iar limba noastră, prin excelența plastică, conține nenumărate asemenea poeme lapidare, exprimate într-un singur cuvânt, capabil să declanșeze prin sugestie starea de reverie. Poporul numește lunile de iarnă, ghenar și făurar. Spuneți aceste cuvinte oricărui străin; este exclus să-și închipuie că ele sugerează melancolia toamnei, bunăoară. Vorbele severe stau sub semnul Nordului; ianuarie își șuieră vânturile spulberate, februarie așterne fantastice poduri de gheață în care lumina sclipește albăstriu.
Iată însă, că celei dintâi luni a primăverii – chiar dacă în ținuturile boreale ea nu rămâne decât simbolică – i s-a dat un nume de alint: Mărțișor.
Un fir roșu – viața pulsând grăbită în ierburile și în arterele tuturor viețuitoarelor, care presimt primăvara.
Un fir alb – candoriile zăpezii.
Vremea le toarce și le împletește:
„Cântă apa la streșini, copiii se desfac ca din crisalidă, ieșind din bârlogurile iernii, zumzăie albine zăpăcite de lumină”; Mărțișor.
Soarele se încruntă, zăpada prinde să se cearnă cu nepăsare, contrariindu-ne; Mărțișor!
Un pumn de uriaș ca o ghioagă, iese mohorât din pământ, purtând însă în creștet un snop de mlădițe pe care se așează neverosimili mâțișorii.
Nedumerire: – Această ființă de fum, va fi o oarecare oaie banală?!
Primăvara – anotimpul de elaborare al anului, când natura creează, cu aerul că ignoră rezultatul final – oamenii și-o dăruiesc înmânându-și unii altora cu oarecare solemnitate, efigii aurite.
E o nevoie de pauză în ritmul trepidant al muncii cotidiene; e o nevoie de mit și poate o rămășiță a unei nevinovate magii:
– Sperie-te iarnă și fugi, teme-te de mărțișorul primăverii mele!
Iedul de tinichea cheamă turmele să se aștearnă drumurilor în munți; păsăruica pe care abia o zărești aninată de rever, face cu aripa cocorilor bănuți înspre miază-zi!
C. STUPCANU
Publicațiile din perioada comunistă puneau accent pe dimensiunea colectivă a sărbătorilor. Mărțișorul nu era doar un gest personal, ci devenea parte dintr-o tradiție menținută de „oameni ai muncii”, elevi și colective de întreprinderi. În paginile ziarelor, se regăseau relatări despre angajate care primeau mărțișoare în fabrici sau despre copii care confecționau simboluri ale primăverii pentru mamele lor. Textele păstrau o notă lirică, dar și una educativă, subliniind importanța muncii și a optimismului în construcția unei societăți socialiste.
8 Martie – manifestări și omagii
Dacă Mărțișorul era o sărbătoare a reînnoirii simbolice, 8 Martie avea un caracter mai formal. Ziua Internațională a Femeii era reflectată în presă printr-o serie de articole care subliniau contribuția femeilor în toate sectoarele de activitate. Dincolo de retorica festivă, evenimentul avea și o dimensiune oficială, fiind un moment în care se reafirmau valorile promovate de statul socialist.
Un exemplu al acestui tip de discurs apare într-un articol care vorbește despre imaginea femeii în artă și istorie:
Ofrandă
Poate că unui oaspete de-altă vreme dorit, așteptat, visat, sosit totuși într-o bună zi din enigmaticul cosmos, oamenii nu i-ar arăta întâi cine știe din ce ultra-modernă mașină, zdrobită în eforturile supreme ale minții lor.
Poate că dorind să-i ofere chintesența neamului omenesc, l-ar duce pe străin în fața Madonei Sixtine, sau i-ar arăta chipul de o tulburătoare frumusețe gravă al reginei Nefertiti.
Bronzul și marmora păstrează de multe mii de ani trăsăturile nobile ale femeii, căreia omul i-a încredințat dintr-o dată menirea sa – să reprezinte stările de spirit, adică ceea ce îl caracterizează, la urma urmei:
Victoria – o femeie înaripată; vigoare, grație, mândrie.
Pieta – Mama plângându-și Fiul pierdut, unica ei rațiune de a fi!
Uitându-se în tăcere la statuia femeii în ipostazele veacurilor, întorcându-și privirile asupra frumoaselor fete, văzute în orice colț al Pământului desenându-și pașii cu eleganța vârstei în care feminitatea își anunță triumful deplin, mintea oaspetelui s-ar lumina de înțelegere pentru ciudatele noastre făpturi, în care scânteie o fărâmă de vis.
„Ce umbră curată
Aruncă-n lumină o fată!”
Într-o zi, lumea ți se pare altfel, parcă te-ai împrieteni cu copacii de pe stradă, uiți tot ce te-a putut mâhni, tot ce te-a întinat vreodată. Flacăra de argint, arzi pentru iubire, bun și curat cum nu te-ai simțit niciodată, cum poate n-ai să fii totdeauna!
Femeia-iubită, Femeia-soție, Femeia păstrătoare a omenescului, cea care alină durerea, cea care te îndeamnă în clipele de descurajare să privești viața drept, toate contopindu-se, curgând în tiparele femeii-mame.
Fetițele când se joacă cu păpușile se simt cu toată seriozitatea mămici adevărate. Splendida explozie a tinereții în trupurile fetelor, nu-i altceva decât preambulul maternității.
Grația, frumusețea, duioșia, înțelepciunea și gravitatea, și mai presus de toate imensa putere de dăruire incomparabilă cu orice alt sentiment pământesc, fac din Mamă simbolul omenirii.
Pentru că poartă în ele umanitatea, pe care au adus-o înspre freamătul marilor orașe tocmai din depărtările umede ale peșterilor, femeilor li se cuvine prinosul celui mai înalt respect.
Vrednică tovarășă de viață în toate vremurile istoriei și astăzi când cu mintea și brațele participă alături de bărbat la prefacerea mereu ascendentă și dinamică a țării, femeia înstelează cu un zâmbet orizontul nostru. Să ne trăiască!
C. STUPCANU
Astfel de texte prezentau femeia ca mamă sau muncitoare și, totodată, ca simbol al umanității și al progresului social. Aceste portrete idealizate reflectau direcția generală a propagandei epocii, care asocia emanciparea femeilor cu realizările regimului. Imaginea femeii în presa comunistă era, așadar, un amestec între tradiție și ideologie: păstra rolurile clasice, dar le încadra într-o narațiune modernă, în care egalitatea de gen devenea o realizare a statului.
Femeia în societatea socialistă
Textele dedicate Zilei Femeii variau de la articole lirice la prezentări despre participarea femeilor în viața economică și socială. Un exemplu al acestei abordări este un articol în ziarul Ceahlăul din 1969, care discută implicarea femeilor în diverse domenii:
De ziua femeii – permanența unei meniri nobile
Ne este dat să cinstim anul acesta Ziua Internațională a Femeii într-un decor în care iarna este încă stăpână cu drepturi absolute. Dar dincolo de capriciile vremii rămân la fel de fierbinți, la fel de puternice sentimentele de dragoste și recunoștință față de mamele, soțiile, surorile sau prietenele noastre pentru toate bucuriile, pentru toate împlinirile, pentru tot ceea ce am trăit și vom trăi mai frumos, mai înalt, mai omenesc.
Din timpurile imemorabile, femeia și-a afirmat virtuțile alături de bărbat, în procesul neîntrerupt al progresului. Ea a fost, pretutindeni, tovarășul credincios la bucurii și dureri, știind să revitalizeze forțele, să aline rănile, să îmbărbăteze, să îndemne la înfăptuirea idealurilor și năzuințelor cele mai nobile. Una din eroinele lui Gorki exclama, sintetizând parcă zbaterea către înălțimi a sufletului feminin: „Aș dori să risipesc generozitatea printre oameni, cuvinte tari ca săbiile, ca flăcările aprinse, cuvinte minunate, ca florile, pline de nădejde, de bucurie și dragoste”. Înflăcărată profesiune de credință, expresie a crezului acestui mare artist despre menirea femeii, replica personajului gorkian are acum, mai mult decât oricând, o tulburătoare actualitate.
Integrate deplin, cu tot talentul, energia și priceperea lor în ampla operă de desăvârșire a edificiului socialist, femeile din patria noastră își aduc o substanțială contribuție la îndeplinirea obiectivelor stabilite de partid, la accelerarea progresului multilateral al societății românești. În fabrici și pe ogoare, în școli sau în institute de cercetări, în magazine ori spitale, prezența lor înseamnă, în primul rând, hărnicie, conștiinciozitate, permanent efort de autodepășire. Eliberată de tirania unor prejudecăți infamante, de servituțile impuse de o orânduire strâmb alcătuită, ele beneficiază astăzi de o reală egalitate în drepturi, de neîngrădite posibilități de afirmare în toate domeniile. Avem zeci de mii de medici, ingineri, cercetătoare, multe din ele investite cu înalte răspunderi, cu muncă de conducere. Femeile iau parte activă la rezolvarea treburilor obștești, la viața politică și culturală a țării. Aportul lor, unanim recunoscut și apreciat, își găsește o elocventă confirmare în cele peste 31.000 ordine și medalii conferite celor ce s-au distins în activitatea profesională și obștească.
În întreprinderile și instituțiile județului nostru, peste 20.000 de salariate își investesc întreaga lor putere de muncă pentru realizarea integrală a sarcinilor de plan și a angajamentelor luate în întrecerea socialistă. Pe ogoare, aproape 60 la sută din totalul brațelor de muncă sunt femei. În școli și unități sanitare, ele însumează mai bine de jumătate din cadrele cu pregătire medie și superioară. Sunt numai câteva cifre, care conturează însă adevăratele sale dimensiuni gradul de participare al femeilor de pe frumoasa vale a Bistriței la viața economică și social-culturală ce pulsează în județ.
Dar, înainte de toate și mai presus de toate, femeia este purtătoarea vieții, forța regeneratoare a umanității, păstrătoarea tradițiilor și a continuității spirituale a neamului. În această ipostază ea a fost, din totdeauna, slăvită. Căci dintre toate simțămintele omenești nici unul nu e mai atotcuprinzător, nici unul nu conține în sine germenii unei atât de necondiționate dăruiri și capacități de sacrificiu ca dragostea de mamă. Și dintre toate simțămintele ce ne însoțesc peste ani, nici unul nu are atâta perenitate, atâta profunzime ca iubirea pentru cea care ne-a dat viață și ne-a ocrotit apoi pașii, de la cei dintâi, șovăielnici, până la călcătura fermă a omului stăpân pe el însuși. Solemnitățile ne-au strâns zilele trecute în numeroase localități din județ pentru înmânarea distincțiilor cuvenite mamelor care au crescut peste 5 copii în această lumină, încărcate de adânci semnificații. Dragostei și respectului filial li se adaugă astfel semnele înaltei aprecieri acordate de partidul și statul nostru femeii și nobilei sale meniri.
Permiteți-ne mame și soții ale noastre, surori și iubite, ca astăzi, de ziua voastră, a tuturora, să vă sărutăm mâinile muncite și dragi și lăsați-ne ca astăzi să vă spunem cât de plină ne este, prin voi, toată viața.
L. MARTIN
Aceste articole evidențiau femeia ca un element activ al dezvoltării țării. Se insista pe numărul mare de femei care lucrau în industrie, agricultură, educație și sănătate, subliniindu-se faptul că acestea aveau acces la educație și la funcții de conducere. Discursul era adesea susținut de cifre și exemple concrete, pentru a demonstra succesul politicilor de emancipare.
Organizarea festivităților
8 Martie era și un prilej pentru organizarea de evenimente în fabrici, școli și instituții. Aceste festivități erau menționate detaliat în ziare, cu relatări despre simpozioane, concerte și ceremonii de premiere a femeilor care se distingeau prin „muncă exemplară”. Un articol din epocă documentează astfel de manifestări:
Din agenda manifestărilor închinate zilei de 8 Martie
În numeroase localități din județul nostru, comitetele și comisiile de femei au organizat interesante manifestări consacrate zilei de 8 Martie.
O astfel de acțiune a avut loc joi după-amiază la căminul cultural din Viișoara. În fața zecilor de participante, tovarășa ECATERINA BORDEIANU, vicepreședintă a Comitetului județean al femeilor, a vorbit despre semnificația zilei de 8 Martie, despre drepturile de care se bucură femeile din patria noastră, despre aportul lor la înfăptuirea sarcinilor trasate de partid. A urmat apoi un simpozion consacrat rolului femeii în familie, în creșterea și educarea copiilor, susținut de învățătoarele MARIA BRĂESCU și EUGENIA CASPARIC. Manifestarea s-a încheiat cu un frumos program artistic.
La Rediu, învățătoarele OTILIA MANOLESCU și ELENA MORĂRESCU au vorbit femeilor despre rolul familiei, școlii și instituțiilor culturale în educarea tineretului. Simpozionul a fost urmat de solemnitatea înmânării unor distincții mamelor ce au crescut mulți copii. Printre cele decorate cu acest prilej sunt NATALIA C. ANTOCE, FRĂSINA V. GAVRIL, MARIA I. LAZĂR și CATINCA GH. SOCEA, care au primit titlul de „Mamă Eroină”.
Numeroase alte femei au fost distinse cu ordinul „Gloria Maternă”, clasa I și a II-a.
Simpozioane pe teme de educație sanitară și pedagogică s-au desfășurat și la Bicaz, Tazlău, Cîndești, bucurându-se de o largă participare a femeilor.
Aceste descrieri nu erau simple informări, ci contribuiau la crearea unui cadru organizat în care fiecare individ își avea locul în mecanismul social. Distincțiile și diplomele oferite femeilor aveau rolul de a întări sentimentul de apartenență și de recunoaștere și de a exemplifica un model de cetățean ideal.
Industria și responsabilitatea profesională
Un alt aspect des întâlnit în presa comunistă era reprezentarea femeii ca forță de muncă. Industria, în special sectorul chimic și textil, era un spațiu unde femeile erau prezente în număr mare, iar acest lucru era evidențiat prin articole despre muncitoare care obțineau rezultate „remarcabile”. Un astfel de exemplu este articolul:
Sentimentul răspunderii
În universul alb al firelor și fibrelor sintetice, femeile se mișcă firesc, cu dezinvoltură, printre mașinile care torc neostenite lina miilor de urme nevăzute. Ele continuă astfel, ridicată la puterea industrializării socialiste o străveche îndeletnicire cu care bunicile lor și-au mângâiat ceasurile lungi de iarnă. Și oricâtă distanță ar fi între fusul arhaic și modernele instalații din secțiile uzinei de la Săvinești mi s-a părut, străbătându-le, că aceeași grație discretă le stăpânește. Lucrează în această uriașă cetate a chimiei peste 2.600 de femei. Sunt prezente pretutindeni – în fața agregatelor în continuă mișcare, descriind complicatele reacții în laboratoare, aplecate peste lungi coloane de cifre – mereu atente, harnice și vesele, împrumutând întregii ambianțe ceva din căldura și frumusețea lor.
Poate nicăieri mai mult decât aici nu ai o imagine concentrată a ceea ce înseamnă, astăzi, la noi, contribuția femeii în producție. Reprezentând aproape jumătate din totalul salariaților, ele aduc un aport substanțial la realizarea întregului succes înscris de acest harnic colectiv în bilanțul întrecerii socialiste. Președinta comisiei de femei pe uzină, Elena Rotundu, ne vorbește cu mândrie despre multiplele aspecte ale acestei participări.
Pe listele evidențierilor în întrecerea socialistă își înscriu în fiecare lună numele zeci de femei. Dar nu despre asta aș vrea să vorbesc ci despre cu totul altceva, mai adânc, semnificativ. Avem aici, la Săvinești, multe femei care ocupă posturi-cheie în procesul de producție. Dacă ar fi să dau doar câteva exemple, aș aminti de inginera Iulia Amălinei, șefa serviciului cercetări, ing. Georgeta Matache, adjunct al șefului secției poliamid, ing. Aneta Toma, șefa de instalație la sectorul textil, maistrele Lucerița Zanca și Paraschiva Bordeianu, tehnicienele Elena Ciuraru și Adela Borș, șefele de echipă Marta Gîlcă și Elena Pricop, cu regretul că spațiul nu-mi permite să le pomenesc pe toate.
Ei bine, cu oricare din ele ai discuta, înțelegi că această investiție de încredere este pe deplin acoperită, că sentimentul răspunderii a devenit o componentă dominantă a universului lor sufletesc.
La aceleași concluzii ne conduc și declarațiile – nu neapărat festive – ale tovarășului inginer Vasile Belizna, directorul general al Centralei Industriale de Fibre Chimice Săvinești și ale secretarului comitetului de partid, Ioan Leț. Ambii au ținut să menționeze prezența activă a femeilor în producție și în munca obștească, lăudând faptul că ele reprezintă un uriaș potențial de energie care propulsează uzina spre realizări din ce în ce mai îndrăznețe.
Găsim, în aceste aprecieri călduroase și sincere, cel mai frumos dar, făcut de ziua lor, chimistelor de la Săvinești.
Textele din presa vremii descriu sărbătorile de început de primăvară și modul în care erau integrate în viața de zi cu zi. Mărțișorul apărea ca un simbol al reînnoirii, iar articolele de 8 Martie puneau în lumină femeile în diverse ipostaze, de la muncă la familie. Aceste relatări oferă o perspectivă asupra felului în care sărbătorile și realitatea de zi cu zi erau împletite în discursul oficial al epocii, evidențiind elemente ale tradiției și direcțiile impuse de statul socialist.
Alexandru ANDRIEȘ
