Normele legale în vigoare interzic persoanelor care au deschis drepturile de pensie să mai lucreze la stat. La aceste prevederi legea nu stabilește excepții, astfel că interzicerea cumulului pensie – salariu ar putea avea un impact negativ în unele domenii cum ar fi sănătate sau învățământ. Cu atât mai mult cu cât ordonanța de urgență care instituie această măsură prevede raportul de muncă a unei persoane aflate în situația menționată, pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, chiar dacă a salariatul a cerut suspendarea pensiei pentru a mai rămâne în câmpul muncii.
„La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:
(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, conform OUG 9/2025 din 6 martie.
Deocamdată nu este clar cum se vor aplica aceste prevederi, dacă pensionarii pierd locul de muncă sau dacă cei care de acum încolo îndeplinesc condițiile de pensionare nu se mai pot reangaja la stat. Cert este faptul că cel puțin în sănătate și învățământ sunt angajați pensionari care cumulează și salariul. Nu există o estimare a acestora, însă deficitul de personal din cele două domenii se va adânc cu siguranță la aplicare noilor prevederi. În aceste condiții guvernanții caută alternative pentru a nu pierde specialiștii. „Ministerul Muncii caută soluții pentru repararea acestei situații în care pensionari angajați la stat, inclusiv medici care au renunțat la pensie în favoarea serviciului, să poată munci în continuare. Deocamdată, lasă până la sfârșitul anului o perioadă tampon în care să se facă concursuri”, notează adevărul.ro citând surse guvernamentale.
(G. S.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





