Federațiile sindicale din educație critică o decizie recentă a Guvernului, acuzând că aceasta va duce la închiderea bruscă a contractelor de muncă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar pensionat care continuă să lucreze în sistemul de învățământ. Măsura este inclusă într-o ordonanță de urgență adoptată recent, fără consultarea partenerilor sociali.
Potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2025 conține un articol care interzice cumulul pensiei cu salariul pentru personalul contractual din instituțiile publice. Inspectoratele școlare au transmis unităților de învățământ că prevederea trebuie aplicată imediat, ceea ce ar duce la pierderea locurilor de muncă pentru numeroși angajați din sistem.
Sindicatele acuză Executivul că a introdus această măsură „pe sub masă”, într-o ordonanță care viza domeniul gazelor naturale, fără dezbatere publică și fără a analiza impactul asupra școlilor. Decizia vine într-un moment sensibil, în mijlocul anului școlar, și afectează în special cadrele didactice pensionate care își continuau activitatea pentru a suplini deficitul de profesori, dar și pentru a-și completa veniturile.
„Nu mai contează că suntem în mijlocul anului școlar, nu mai contează nimic, contează doar să scăpăm de pensionarii care-și completau veniturile și așa mici, după o viață dedicată școlii românești”, au transmis reprezentanții FSLI.
Sindicatele au solicitat Ministerului Educației să clarifice de urgență situația și să ia măsuri pentru a împiedica aplicarea ordonanței în unitățile de învățământ preuniversitar. Se așteaptă un răspuns în cel mai scurt timp, iar în funcție de acesta, organizațiile sindicale vor decide asupra următorilor pași.
Alexandru Andrieș
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare
- FOTO. Neamț. Amenzi de peste 21.000 de lei și 11 metri cubi de material lemnos confiscați




