Datoria de peste 21 de milioane de lei pe care Primăria Piatra-Neamț a plătit-o, în 2023, pentru a scoate societatea Perla Invest din insolvență, va fi achitată integral, în baza unui plan pe 5 ani, potrivit administratorului executiv provizoriu, juristul Octavian Diaconița. (Detalii pe acest subiect mai puteți citi aici și aici).
În perioada iulie 2025- iulie 2028, cele mai importante active ale Perla Invest, terenul de la Baza Hipică, terenurile de pe dealul Cozla, instalația de telescaun vor trece în patrimoniul primăriei, potrivit aceluiași administrator. Aceste active ar urma să acopere 16 milioane de lei din datorie. Diferența de 5 milioane de lei va fi achitată eșalonat, în 49 de rate lunare, începând din luna august a anului 2028, potrivit unei înțelegeri între cele două părți, spune aceeași sursă.
Octavian Diaconița vorbește despre posibilitatea ca Perla Invest să devină profitabilă și dă două exemple de revigorare a activității turistice de pe dealul Cozla: un coffee to go și un magazin de suveniruri (!). Pe de altă parte, tot el se plânge că valoarea cheltuielilor a crescut anul acesta de 2 ori și jumătate față de anul trecut și că doar factura la energie electrică pe primul trimestru din acest an reprezintă 72% din cheltuielile de anul trecut. Cu toate acestea este optimist că vor reuși să scoată profit pentru a-și plăti datoria.
Despre planurile actualei conduceri a societății pentru a ajunge la profit vorbește, fără date concrete, administratorul Octavian Diaconța.

Cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al societății Perla Invest au primit, pe 24 februarie anul acesta, un mandat provizoriu pentru o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru alte 2 luni. Între timp ar trebui să se organizeze concursul pentru membri CA. Octavian Diaconița spune că se va înscrie la acest concurs.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare




