Într-o lume în care adevărul este adesea distorsionat și pus sub semnul întrebării, există oameni care își dedică, profesional, viața descoperirii acestuia. Un exemplu este Larisa Doroșin, o femeie polițist, care și-a găsit vocația în domeniul testărilor poligraf. Povestea sa este una despre ambiție, muncă și dorința de a ajuta la aflarea adevărului. Larisa Doroșin are 29 de ani și a terminat studiile liceale la Colegiul Național ”Petru Rareș”, după care a parcurs pașii necesari formării profesionale.
De la Școala de Poliție la testările poligraf


„Încă din perioada de practică mi-am dorit să lucrez pe rutieră. Am avut un tutore care m-a inspirat și mi-a arătat frumusețea acestui domeniu”, povestește Larisa.
După experiențele acumulate, Larisa a continuat activitatea în cadrul Biroului de Drumuri Naționale și Europene (BDNE), tot pe rutieră, însă dorința de a evolua și de a învăța mai mult a determinat-o să își îndrepte atenția către un alt domeniu. Astfel, în perioada 2018-2020 a început să se specializeze și să urmeze cursuri în testările poligraf, un domeniu care i-a captat interesul dintr-o perspectivă mai profundă și a promovat examenul pentru trecerea în corpul ofițerilor în 2021.
„Nu a fost o alegere întâmplătoare. Mi-am dorit mereu să înțeleg mai bine comportamentul uman și să contribui la aflarea adevărului. Am luat examenul de trecere în corpul ofițerilor când eram în concediu de creștere copil”, spune Larisa Doroșin.
Din decembrie 2021, Larisa a devenit specialist poligraf în cadrul Inspectoratului de Poliție, fiind singura specialistă în domeniu din instituția în care activează.
O carieră inspirată din familie
Pentru Larisa, drumul către cariera de polițist nu a fost doar o opțiune personală, ci și o moștenire de familie. Tatăl său a fost polițist, iar deși la început nu a fost de acord cu alegerea fiicei sale, Larisa a beneficiat de susținerea sa în final.

Această legătură strânsă cu profesia de polițist a determinat-o să își continue dezvoltarea profesională, iar pasiunea sa pentru testările poligraf a fost întărită și de o facultate în domeniul psihologiei, pe care a urmat-o pentru a înțelege mai bine comportamentul uman. Astfel, după ce a absolvit facultatea, și mai apoi cursuri de specializare în testările poligraf, mai exact „Psihologie Judiciară – Evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf”, organizat de Asociația Română de Psihologie Judiciară, Larisa a obținut certificarea necesară pentru a profesa în acest domeniu.
„Mi s-a părut fascinant cum poate fi analizat comportamentul uman prin tehnică poligraf. Coincidența a făcut ca exact în anul în care am terminat studiile să se scoată un post la concurs. Nu am ezitat și am aplicat”, explică Larisa Doroșin.
Cum funcționează testările poligraf

Larisa Doroșin explică procesul în termeni simpli: „Se creează diagrame care ne ajută să interpretăm dacă persoana testată spune adevărul sau minte”.
Există, desigur, încercări de a eluda testarea, dar tehnologia și expertiza examinatorului fac ca aceste tentative să fie detectabile.
„Unii încearcă să folosească diverse tehnici găsite pe internet, dar toate aceste comportamente sunt ușor de observat”, adaugă ea.
În contrast cu ceea ce se vede în emisiunile TV, testările reale se desfășoară într-un mediu strict controlat, fără factori perturbatori. În cadrul testării, subiectul este supus unui set de întrebări la care trebuie să răspundă doar cu „da” sau „nu”. Răspunsurile sunt atent monitorizate și comparate pentru a identifica posibilele inexactități în afirmațiile acestora.
„Ce vedem la televizor nu reflectă realitatea unei testări poligraf. Este nevoie de condiții speciale pentru ca rezultatele să fie valabile”, precizează Larisa Doroșin.
Provocările și responsabilitatea în testările poligraf
Deși testările poligraf sunt o parte esențială a anchetelor, polițiștii care se specializează în acest domeniu nu au posibilitatea de a deschide un cabinet privat.
„Reglementările nu permit polițiștilor să aibă activități de acest gen în afaceri private. Poate doar după pensionare”, explică Larisa.
Meseria este una solicitantă, dar și extrem de satisfăcătoare.
„Nu aș renunța niciodată la acest domeniu. Vin cu drag la muncă, pentru că fiecare caz este diferit și provocator. Nu există două persoane la fel și nici două testări identice”, mărturisește Larisa.
Testările poligraf sunt esențiale în soluționarea cazurilor, iar interpretarea corectă a rezultatelor poate influența soarta unui individ. În acest sens, fiecare test poligraf este tratat cu seriozitate și profesionalism, fiind o activitate care cere multă atenție și o înțelegere profundă a comportamentului uman.
Realitatea din spatele aparatului
Testarea poligraf presupune un proces detaliat. Înainte de a fi supus testului, subiectul este atent informat despre procedura care urmează și despre regulile care trebuie respectate. Organele de cercetare penală trebuie să facă o solicitare oficială, apoi subiectul este adus la testare. În plus, există condiții stricte de validitate a testului. De exemplu, femeile însărcinate, minorii și persoanele care suferă de afecțiuni grave nu pot fi supuse testării
Se verifică dacă organismul funcționează normal prin aplicarea unor teste speciale înainte de testarea pentru care subiectul s a prezentat, aceste verificări fiind esențiale pentru a asigura validitatea testului. Fiecare persoană reacționează diferit la testarea poligraf, având un comportament unic. La aceste testări se prezintă indivizi din toate categoriile sociale, de la oameni simpli până la infractori. Examinatorii poligraf au testat diverse situații, de la furturi mărunte până la cazuri complexe de omor.
Poligraful, în esență, este un aparat medical care înregistrează pulsul, tensiunea, respirația și conductivitatea pielii, iar orice modificare a acestor parametri este un indicator al unei posibile minciuni. În momentul în care o persoană minte, acești parametri se modifică. Toate schimbările sunt transpuse pe o diagramă, iar examinarea atentă a acesteia ajută la stabilirea veridicității afirmațiilor subiectului.

În ceea ce privește testările, fiecare județ are doar câte un specialist în detecția comportamentului simulat. Mai sunt și județe care au acest post vacant din cauza pensionărilor.
În prezent, sunt județe care vin la Neamț pentru a putea face aceste teste, cum ar fi Iași, Suceava și Botoșani.
În acest context, colaborările între experți din diferite județe sau inspectorate devin importante. Împărtășirea experiențelor și sfaturilor între examinatori este esențială, mai ales atunci când apar situații neprevăzute sau teste cu subiecte dificile. Aceste schimburi de informații și suport reciproc ajută la asigurarea unui răspuns mai obiectiv.
Testările poligraf sunt un instrument esențial în investigarea adevărului, dar succesul lor depinde în mare măsură de interpretarea corectă a reacțiilor fiziologice ale subiectului și de contextul în care acestea au fost obținute. Larisa Doroșin, prin profesionalismul și dedicarea sa, demonstrează că în spatele unui test poligraf nu se află doar tehnologia, ci și o profundă înțelegere a psihologiei umane.
Denisa POPA





