Scenariştii celebrului serial ar găsi subiecte pentru câteva sezoane studiind istoria veche a Moldovei, cea a primilor muşatini. Ne concentrăm prin acest mic studiu asupra urmaşilor lui Alexandru cel Bun, cel care a avut o domnie lungă şi rodnică pentru Moldova. A lăsat în urma sa o ţară cu graniţe proprii, cu cetăţi, cu instituţii, cu o armată ce-şi dovedise măiestria pe câmpurile de luptă. Şi o familie numeroasă, cu fii şi nepoţi, născuţi în iatace sau „din flori”. Conform tradiţiei, puteau aspira la domnie, erau de „os domnesc”. Şi, după moartea lui Alexandru cel Bun, a urmat un şir de domnitori care s-au luptat pentru tron. Şi au cerut de multe ori ajutor din afară şi imixtiunea străină a adus puţin folos ţării.
Dacă ar fi să rezumăm: Iliaş urcă pe tron după Alexandru I, domneşte singur, apoi cu fratele său Ştefan al II-lea, este în cele din urmă învins de fratele său care îi scoate ochii. Ştefan al II-lea, singur domnitor cu sprijin din Ţara Românească, este înfrânt şi decapitat de Roman al II-lea, fiul lui Iliaş, cu ajutor polon. Petru al II-lea, un alt unchi al său, îl detronează şi îl fugăreşte în Polonia, unde moare asasinat la 22 de ani. Din 1447 până în 1449 au domnit (uneori numai câteva luni), alungându-se unul pe altul, Petru al II-lea (de două ori), Roman al II-lea, Ciubăr-Vodă, apoi Alexăndrel (8 luni). În lupta de la Tămăşeni, Bogdan al II-lea îl biruie pe Alexăndrel şi devine domn al Moldovei. Un an mai tîrziu, în lupta de la Crasna (lângă Vaslui), Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, învinge oastea polonă, care venea să-l reînscăuneze pe Alexăndrel. În 1451, Petru Aron îl ucide pe fratele său, Bogdan al II-lea, la Reuseni şi pune mâna pe tronul Moldovei. Dar nu pentru mult timp, căci din februarie 1452 pînă în august 1454 din nou domneşte Alexăndrel. În mai 1455, Petru Aron îl învinge pe Alexăndrel în lupta de la Movile, reocupând tronul. Alexăndrel este ucis de boieri. Ştefan al III-lea învinge pe Petru Aron în 1457 şi îl ucide pe unchiul său în 1470.
Voievodul Iliaş
A domnit singur în două rânduri: de la 1 ianuarie 1432-septembrie 1433 şi apoi între 5 august 1435-8 martie 1436, iar de la 8 martie 1436-1 august 1442 împreună cu fratele său Ştefan al II-lea. Iliaş era fiul cel mare a lui Alexandru cel Bun, cu care a fost asociat un timp la domnie. Iliaş era căsătorit cu Maria, soră a reginei Poloniei şi a avut doi copii: Roman şi Alexandru. În cea de a doua domnie, în luna octombrie 1433 are loc lupta de la Loloni, unde Ştefan al II-lea îl învinge pe fratele său şi ordonă să i se scoată ochii.
Voievodul Ştefan al II-lea
A ocupat tronul Moldovei cu ajutor străin şi a domnit în mai multe perioade de timp: octombrie 1433-5 august 1435; 8 martie 1436-august 1442 asociat la domnie cu Iliaş; 1 august 1422-13 iulie 1447; 1444-1445 asociat la domnie cu Petru al II-lea. A fost sprijinit cu oaste de la domnitorul Munteniei, Vlad Dracul, şi de către turci şi alungă pe Iliaş. Doi ani mai târziu, în luna februarie 1434, Iliaş cu o oaste de mercenari şi sprijinul polonez, încearcă să obţină scaunul domnesc, dar este înfrânt de către Ştefan al II-lea şi silit din nou să se retragă în Polonia. La 4 august, Iliaş vine din nou cu oaste din Polonia şi după o luptă care a avut loc la Podraga, în care nici o tabără nu a învins, cei doi fraţi ajung la un compromis: domn al Moldovei este recunoscut Iliaş, care ia partea de nord a Moldovei, iar Ştefan al II-lea a domnit în partea sudică. De la 8 martie 1436 până la 1 august 1442, Iliaş şi Ştefan vor domni împreună; Iliaş domnind la Suceava şi Ştefan al II-lea la Vaslui. Moldova a fost atacată în luna noiembrie 1439 şi în 1440 de hoardele tătare, care au ars oraşele Vaslui şi Bârlad. Ştefan al II-lea l-a obligat pe Iliaş să se refugieze în Polonia. Când a încercat să revină, Iliaş a fost înfrânt şi orbit în luna mai 1444. În noua situaţie creată, Petru al II-lea, un alt fiu al lui Alexandru, a încercat să se impună, dar a fost înfrânt şi obligat să se refugieze la Hotin. Ştefan al II-lea rămâne singur la domnie până în 1447, când este omorât de Roman, fiul lui Iliaş.
Voievodul Petru al II-lea
Este cel de al treilea fiu al lui Alexandru cel Bun care a urcat pe tronul Moldovei, perioada sa de domnie fiind foarte scurtă (13 iulie 1447-15 septembrie 1447). Este de menţionat că a fost căsătorit cu o soră a lui Ioan de Hunedoara, de la care a primit sprijin. Petru al II-lea a ocupat din nou tronul Moldovei şi a domnit doar un an şi o lună (23 februarie 1448-23 martie 1449).
Voievodul Roman al II-lea
Voievodul Roman al II-leaNepot al lui Alexandru cel Bun a domnit între 15 septembrie 1447-23 februarie 1448. Era fiul lui Iliaş şi cu ajutor polon îl prinde pe Ştefan al II-lea pe care l-a decapitat în anul 1447. Domneşte până în februarie 1448 împreună cu un alt unchi, Petru al II-lea. Dar acesta din urmă îl detronează. Roman al II-lea se refugiază la Cracovia şi moare la vârsta de 22 de ani ucis de trimişii unchiului său.
Guvernarea lui „Ciubăr Vodă”
Grigore Ureche nota că „după moartea lui Pătru vodă au domnit Ciubăr vodă doao luni” (10 octombrie 1448-decembrie 1448). Majoritatea istoricilor au căzut de acord că acest Ciubăr este aceeaşi persoană cu comandantul trupelor ungare care l-au ajutat pe Petru al III-lea să recupereze tronul de la Roman al II-lea (5 aprilie 1448), numele lui datorându-se deformării numelui maghiar Csopor. Ciubăr a intrat în tradiţia populară ca domnul care a mâncat guzgani şi îl regăsim ca personaj în unele opere literare.
Voievodul Alexăndrel
Fiu al lui Iliaş a domnit de mai multe ori: 23 martie 1449-12 octombrie 1449; februarie 1452-24 august 1454; 8 februarie 1455-25 mai 1455. Acest domnitor este izgonit de trei ori şi sfârşeşte prin a fi ucis de către boierii răzvrătiţi. A treia domnie a luat sfârşit în urma bătăliei de la Tămăşeni (lângă Roman), când Bogdan al II-lea, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, învinge pe Alexăndrel şi devine domn al Moldovei.
Voievodul Bogdan al II-lea
Situaţia politică a Țărilor Române în prima jumătate a secolului al XV-lea a fost influenţată de activitatea politică şi militară iniţiată de Ioan Corvin. Urmărind perseverent crearea unui front general românesc împotriva expansiunii otomane, Ioan Corvin a exercitat, mai ales după 1448, o adevărată suzeranitate asupra Moldovei. Ioan Corvin l-a sprijinit pe Bogdan al II-lea să ocupe tronul la 12 octombrie 1449. Încercarea de a-l înlocui cu forţa din domnie pe Bogdan al II-lea s-a încheiat cu una din cele mai grele înfrângeri suferite de oştile polone (Crasna, 6 septembrie 1450). Logofătul Mihul a fost conducătorul opoziţiei boiereşti din Moldova împotriva lui Bogdan al II-lea, căruia i s-a contestat dreptul la tron, ca nefiind urmaş direct, adică fiu al lui Alexandru cel Bun. Mihul era susţinătorul menţinerii vasalităţii faţă de Polonia şi a uneltit pentru asasinarea lui Bogdan al II-lea, care s-a produs la 17 octombrie 1451. Asasinul a fost Petru Aron, fratele domnului, la Reuseni, în ţinutul Sucevei.
Voievodul Petru al III-lea Aron
A fost domnitor în trei rânduri: 15 octombrie 1451-februarie 1452; 25 august 1454-8 februarie 1455; 25 mai 1455-14 aprilie 1457. Petru al III-lea Aron a fost fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută. Ca pretendent la domnie, Petru al III-lea Aron a dus mai întâi lupte cu Bogdan al II-lea, pe care îl ucide la Reuseni în octombrie 1451, iar mai apoi cu Alexandru al II-lea, pe care îl învinge la Movile, în martie 1455, şi îl sileşte să se retragă la Cetatea Albă, unde îşi pierde viaţa, ucis de asasinii trimişi de noul domnitor. În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. La 5 octombrie 1455 sultanul Mahomed al II-lea adresează un ultimatum lui Petru Aron, prin care cere plata unui tribut pentru Moldova, de 2.000 galbeni, sumă acceptată în luna mai 1456, pentru a înlătura pericolul ce îl ameninţa dinspre sud. La 22 august 1456, Vlad Ţepeş ajunge domn al Ţării Româneşti şi l-a sprijinit pe vărul său, Ştefan cel Mare, să ajungă domn al Moldovei în anul următor, când l-a alungat din tronul Moldovei pe Petru Aron, după bătălia de la Doljeşti. Învins, Petru Aron se retrage în Polonia, apoi în secuime, de unde provoacă ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. La Baia, 1467, Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, iar Petru Aron fuge din nou. A fost prins de Ştefan cel Mare abia în 1470, după bătălia de la Orbic (de lângă Buhuşi) şi ucis. Se încheie o sângeroasă „urzeală a tronurilor”, Ştefan al III-lea, numit de noi „cel Mare”, a reuşit să curme de la început anarhia marilor boieri ce se ridicau împotriva domnilor autoritari. Ne amintim de uciderea marilor boieri trădători la 1467, în frunte cu vornicul Isaia, chiar ruda sa, în prima zi a Crăciunului. Şi pretendenţi de „os domnesc” au mai fost, dar toţi au ajuns sub securea călăului.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
