Vremea papagalilor. Bârfă la lumânare

La sincer vorbind, ne-o cam întristat ce-o scris, nu demult, un domn părinte de la Săvinești, care nu are zile prea tihnite în exercițiul funcțiunii. Pe scurt. O acțiune de control a eșalonului superior a înregistrat o cumpărare de lumânări la prețul afișat, dar cu 50 de bani lipsă ca rest. Pe cale de consecință, un desant format din șeful ierarhic superior, un secretar și-un aghiotant s-a înființat la locul faptei pentru lămurire și luare de măsuri. Acuma, să ne ierte Cel de sus, dar dacă pentru 50 de bani se mișcă protopopul și secretarul din căldura cancelariei în proximitatea unui lăcaș de cult, unde s-a produs fapta abominabilă, de s-ar găsi pe jos o sută de lei, evident dubioasă, ar veni mitropolitul? Părintele mai spune că desantul era la a doua descălecare, cu mențiunea că nici la prima, nici la a doua, smeritele fețe (sic!) nu au catadicsit să cinstească sfânta biserică intrând în interiorul acesteia ( cum ar fi fost de bun simț), ci au venit să ceară socoteală pentru o faptă care n-a fost săvârșită de paroh, mai mult acesta fiind un campion al vânzărilor de acareturi creștine, ca să nu mai vorbim de proiecte de asistență socială și sprijin pentru nevoiași a căror valoare este infinit mai mare decât un rest la cinci lei. Dincolo de ridicolul situației, se cuvin niște vorbe spuse. În primul rând, ancheta derulată cu și fără ghilimele, îi plasează pe protagoniști în zona unui materialism civil și deloc frumos mirositor, drept prestatori de servicii, la care nu ne-am înghesui să ne spovedim. După asta, apreciem ca disproporționată implicarea instituției, mai cu seamă că nu se bucură de o imagine tocmai imaculată, legendele despre șpăgi discrete, dar oneste, umblă slobode, ca să nu mai pomenim de lipsa fiscalității în destul de multe unghere, despre care nu se cade să facem vorbire. Oricum, până la cumințirea smintelii de 50 de bani, când protopopul va reveni la cele sfinte, secretarul la canțelarie și nea Ionică la garaj, vom încerca să găsim o biserică mică, pe placul lui Dumnezeu, care știm că preferă lemnul și spațiile mici. În rest, Doamne ajută!

Când s-o pus problema să avem autostrăzi, nu că noi am avea nevoie de ele, multă lume s-o întrebat pe unde trec. Cu o cunoștință pe ici, pe colo, sunt destui care și-o luat pământuri, taman pe unde ar trece A7, A8 și alte A-uri, pe cât posibil la preț mic, că să fie despăgubiți la preț de municipiu (zona zero) de către sireacul stat român, care și așa le plătește de parcă ar fi pavate cu cleștar. La drept vorbind, fiecare face ce vrea cu banu` lui, numai că, surprinzător, cei ce ar trebui să fie despăgubiți (sau cel puțin asta așteaptă) e musai să știe că prețurile sunt limitate la cât vrea mușchiul statului și nu al proprietarului. Asta una. Că o seamă dintre ei sunt vecini și habar n-au, e altă poveste, pentru că stau palmați, să nu se afle, că nu dă bine la obrăzete fin de om al legii, ori doftor, ori lovetari declarați săraci ( dar verzi). Noi stăm să vedem dacă vreunul dintre ei o să-și cumpere avion ori elicopter, să nu se amestece cu cei inferiori. Ăsta siktir, nene!