Pomeneam nu demult că la liceul Big Brother din Târgul cu cetate, în acte Vasile Conta, s-or pus camere de luat vederi peste tot, inclusiv și acolo unde și regele merge de unu singur. Am mai spus că or venit cei de la Autoritatea de Supraveghere și le-o dat … avertisment și o listă de măsuri ce trebuie luate. După știința noastră, dincolo de hârțoage mii și liste așișderea, regulamentul prevede ca acolo unde camerele surprind imagini din interior, în caz că nu există un interes legitim sau obligație legală să se obțină consimțământul celor vizați care să accepte a fi înregistrați cu sunete și icneli, fără să comenteze.
Doamna derector s-o apucat iute și degrabă să miște poporul, o convocat comitete de părinți, ședinți gheboase cu un singur scop: consimțământul celor supravegheați. În fine. Noi credem că oamenii se cam joacă cu focul, că dacă se trezește unul sau una și se declară hărțuit/(ă), salariile pe un an ale doamnei director nu credem că acoperă amenda și despăgubirile. Pentru liniștea domniei sale, valoarea specifică recomandată este de vreo două sute de mii de lei pentru amendă. Despăgubirile … e altă poveste. Civilă.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





