Și tot de la inșpectoratul școalelor, una cu trei trandafiri, o damă și mai mulți grădinari. Lumea sau mai precis dascălimea își amintește de o distinsă doamnă gheneral inșpector, dată afară din partidul cu trandafiri și din poziția alfa de niște chitroși și lipsiți de manieră, deloc sensibili la estetica persoanei și la competențele domniei sale, nu de puține ori evidențiate publicului școlar. Între timp, calimera s-a schimbat și nu-i mare lucru ca doamna să revină–n cărți, pen`că postul domniei sale a fost unul negociat în altă ligă și la moment se renegociază același aspect, astfel că acei chitroși și lipsiți de manieră e foarte posibil să-i aștearnă covor roș cu fruntea plecată și spatele arcuit convex, plini de smerenie și iertăciuni, spre a nu trezi resentimente și altele conexe. Mă mir cum naiba oamenii ăștia din politică n-o învățat nimica trei decenii, că ce azi scuipi, mâine poți pupa. Cum o putut să-și închipuie că o doamnă de anvergura celei amintite aici, ar fi putut să rămână pe dinafară, cu tot arsenalul de competențe estetice și funcționale, bașca pedigree politic cu greutate și vorbe atent gestionate. Nu putem zice decât … amatori, nene, amatori! Să trăiț`!

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Știrile zilei, 15 octombrie. Nave în flăcări lângă Sulina și marinari dispăruți. Luca Niculescu a depus oficial programul de guvernare și lista miniștrilor
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





