Nu departe de aria de expertiză a celor certați cu legea, atenția ne-a fost atrasă de un fost mahăr situat de partea opusă, adică-n rândul celor cu care cei din prima categorie nu vor să aibă de a face, a se citi Poliție sau mai pe rigoare divizia ce se ocupă cu crima organizată. Care-i povestea. După obiceiul locurilor, orice cadru MAI, pensionar verde și cu o brumă de inițiativă plus o proptea cumsecade din pupa se poate face un mic mogul cu mașină neagră în fața porții de fier forjat, într-o economie de piață vioaie și cu sete de marafeți. În cazul omului amintit la început, partea cu propteaua din pupa are oarece gâlme, pentru simplul motiv că sprijinul este obținut fără o pregătire ambientală, o curtoazie de biznis sau vreo ofertare de nerefuzat. Nu. Omu vine, pune contractul pe masă, spune că este cel agreat și că toți trebuie să face pază cu firma mnealui. Altfel? Sunt pomenite serii scurte de personaje influente sau la modă, aflate, evident, la deștu cel mic de mâna dreaptă a insului, la auzul cărora beneficiarii contractului pus sub naretă ar trebui să se încline și să facă mătănii. Dacă vreunul cutează să-l avertizeze că nu face bine ce face, i se închide cutia dinților moment, cu starea de invincibil dată de cei cu propteaua din pupa despre care nu se sfiește să-i pomenească. Acuma, pază, pază dar când ți-e băgată pe gât nu-i deloc cușer. Ne întrebăm și noi și încă vreo câțiva, dacă nu cumva e vorba de concurență neloială și dacă n-ar trebui ca niște organe să-și facă treaba. Abia atunci am fi curioși cine ar recepționa SOS –rile de avarie sau mai pe românește cine ar pune palma la partea dosală a spatelui, evident descoperită și expusă ultravioletelor justiției. Nu că justiția ar fi vreun soare, dar na, orișicât …
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni




