Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Neamț organizează pe 10 aprilie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, de la ora 11:00, semifinala concursului de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, parte a programului național omonim. „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” are drept scop descoperirea vocației liceenilor și susținerea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică. Programul se află la ediția a III a și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Neamțoara și Asociația Națională a Antreprenorilor. Anul acesta „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se va desfășura în 27 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată pe 2 iunie, la București.
Într-un context profesional caracterizat de schimbări rapide și incertitudini constante, identificarea vocației personale și integrarea educației antreprenoriale în parcursul adolescenților devin imperative. CONAF oferă tinerilor posibilitatea de a-și descoperi pasiunile și talentele înnăscute, facilitând adaptarea lor în piața muncii aflată într-o continuă evoluție. Prin sesiuni de educație antreprenorială susținute de experți cu experiență, aceștia primesc instrumentele necesare pentru a transforma pasiunea în inițiative concrete, durabile și cu un impact real asupra societății.
Anul acesta, CONAF Sucursala Neamț împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț au organizat ore de educație antreprenorială pentru 850 elevi din 5 licee din 2 localități din județ.
La etapa județeană a concursului de planuri de afaceri vor participa 12 echipe formate din 4-6 elevi. În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți de cel mai înalt rang ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate, elevi și profesori. Juriul, format din antreprenori de renume, va puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum și modalitatea de prezentare.
Primele două echipe câștigătoare, calificate la finală, vor participa la prezentări și discuții susținute de organizatori, autorități locale implicate și antreprenori cu notorietate națională. Aceste discuții îi vor ajuta pe liceeni să-și înțeleagă mai bine interesele și potențialul în acest domeniu și le vor oferi o perspectivă valoroasă asupra lumii antreprenoriale.
”Educația antreprenorială în rândul tinerilor înseamnă mai mult decât transmiterea unor noțiuni de business – înseamnă dezvoltarea de competențe esențiale și stimularea unei gândiri orientate spre inițiativă, creativitate și soluții.
Parteneriatul public-privat în educație este cheia formării unei mentalități sănătoase pentru noua generație. Este esențial ca tinerii să fie pregătiți să inițieze și să dezvolte afaceri sustenabile, care să aducă valoare atât lor, cât și comunităților din care provin.
Educația antreprenorială contribuie direct la formarea unui viitor adult responsabil, capabil să identifice oportunități, să gândească inovativ și să mobilizeze rapid resursele necesare pentru a transforma o idee într-un proiect de succes. Ea creează punți între teorie și practică, între informațiile dobândite în școală și realitatea economică.
CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – este alături de fiecare elev. Pentru că am înțeles forța comunității, susținem și credem în șansa fiecăruia de a reuși,” a declarat Iulia Șerban, președinta CONAF Sucursala Neamț.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială, ediția a treia, este cel mai amplu program național dedicat descoperirii vocației tinerilor, adresându-se liceenilor cu abilități antreprenoriale, profesorilor, cât și antreprenorilor care vor întâlni în adolescenții înscriși la concurs angajații de mâine.
Partener principal: Auchan
Proiect inițiat de CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin , Coorganizator Asociația Națională a Antreprenorilor
𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢: Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Bizz Club, UNICEF România, Patronatul Femeilor Antreprenor, Adservio
Această inițiativă face parte din “Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, program lansat în 2023 de Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), în parteneriat cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin CONAF
Parteneri locali: Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Consiliul Județean Neamț, Instituția Prefectului Neamț, Teatrul Tineretului
Despre CONAF
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 245.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.