Prestația din acest campionat a echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț (locul 10 cu două etape înainte de final) nu este de natură să mulțumească suporterii și n-ar trebui să mulțumească nici factorii de decizie a echipei.
Marcel Pușcaș, președintele clubului, somat să răspundă acuzațiilor apărute privind un posibil blat în meciul cu Chindia Târgoviște, pierdut cu 2 – 3 după ce echipa nemțeană a condus cu 2 la 0, a dezmințit categoric acest lucru dar a admis că au existat greșeli de abordare a meciului din partea staff – ului echipei.
Într-o analiză a părților bune și rele din acest campionat în care Ceahlăul ar fi putut lejer să fie play-off, președintele a scos prima dată în evidență lucrurile pozitive:

Enumerarea părților mai puțin bune din timpul campionatului duce la o concluzie destul de clară, există probleme la nivelul abordării unor meciuri, a îndeplinirii obiectivelor, majoritatea cauzate de pregătirea lotului, unul dezechilibrat, cu 10-12 jucători, de valoare, restul sub valoarea necesară Ligii a doua.

O analiză făcută pe baza acestor declarații venite din partea unui om cu o mare experientă în fotbalul românesc, creionează imaginea unui antrenor în unele momente, rigid, inconsecvent, lipsit de obiectivitate și de interes față de obiectivele clubului.
Cel mai probabil, de aici vor începe analizele și se vor trage concluzii pentru viitorul sezon în care, cel mai probabil, (amănunte aici și aici) vom avea și Primăria Piatra Neamț implicată în destinul echipei.
(M.N)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





