Colegiul Național “Petru Rareș” din Piatra-Neamț a fost dintotdeauna recunoscut pentru profesionalismul și rezultatele remarcabile obținute de catedra de matematică. Eleva Ioana Steliana Pascale, clasa a VI-a, vine să întărească această convingere, aducând medalia de aur și Mențiunea Ministerului Educației și Cercetării la Piatra-Neamț. În spatele acestei performanțe stau efortul conjugat al elevei și profesorilor săi de matematică.
„Când am aflat că m-am calificat la națională am lucrat încontinuu, câte 8-10 ore pe zi, numai la matematică, cele două săptămâni. Asta pe lângă pregătirea normală, zilnică, la clasă. Matematica este o pasiune mai veche a mea. Anul acesta subiectele mi s-au părut mult mai ușoare față de cele de anul trecut, care au fost foarte grele.
Până în clasa a IX-a am de gând să mă pregătesc în continuare și să particip la olimpiada de matematică, pentru că, din liceu, mă voi axa mai mult pe biologie. Îmi doresc să merg la o facultate de medicină. Mulțumesc tuturor profesorilor care mi-au fost alături și datorită cărora am obținut acest rezultat!”, ne-a spus Ioana Steliana Pascale, vădit emoționată.
Anul trecut, Ioana a obținut medalia de bronz la aceeași competiție, în condițiile în care subiectele de atunci i s-au părut foarte grele.
„În primul rând, Ioana este un copil foarte pasionat de matematică și, în spatele acestei pasiuni, se ascunde foarte multă muncă, dăruire și perseverență. Nu se dă bătută până nu reușește să rezolve o problemă, oricât de grea ar fi ea! Așa se obține performanța!”, ne-a spus profesorul Adrian Sandovici.
Alături de performanța Ioanei, mai adăugăm Mențiunea de onoare obținută de Eduard-Andrei Andrițoi, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială nr. 3 Piatra-Neamț, pregătit de profesoara Ana Mihaela Paica.
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică destinată elevilor de gimnaziu a avut loc, în perioada 6-10 aprilie 2025, la Buzău.
Angela Croitoru