Aflat la prima sa participare într-o competiție oficială, agentului de poliție Lupu Cosmin Gabriel, încadrat în aprilie 2023 la Secția de Poliție Rurală Săbăoani, a devenit dublu campion național la Skandenberg, în cadrul Campionatului Național din 2025. Competiția a avut loc la București, în perioada 4-6 aprilie.
Cosmin a câștigat locul 1 la categoriile Tineret +110 kg, atât la brațul stâng, cât și la cel drept.
„Nivelul competiției a fost ridicat, emoțiile pe măsură, având în vedere că este prima mea participare, dar asta nu m-a împiedicat să obțin locul 1”, a mărturisit tânărul campion.
El a ținut să mulțumească antrenorului, colegilor de la club, dar și echipei din Secția Săbăoani, pentru susținerea constantă: „Țin să mulțumesc atât maestrului meu, Chipreanov Andrei, pentru susținerea și îndrumarea acordată, cât și colegilor mei de la clubul Bucovina Skandenberg, care au fost alături de mine pas cu pas. Totodată, le mulțumesc și colegilor mei din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani pentru faptul că au fost lângă mine și m-au susținut mereu.
Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Tranzacție importantă pe piața energetică. Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu preiau rețeaua de benzinării Gazprom din România
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





