Statul român deține, începând din 11 aprilie, o pădure cu o suprafață de 4.063,25 hectare, situată în județul Neamț, în zonele administrative ale comunelor Grințeș și Ceahlău, prin finalizarea achiziției de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva (amănunte aici). Valoarea tranzacției a fost de 111,83 milioane lei. Ministerul Mediului anunță că aceasta reprezintă cea mai mare achiziție de pădure realizată până în acest moment în numele statului român și întreaga suprafață intră în patrimoniul public al statului. Terenul forestier achiziționat este administrat de Ocolul Silvic Poiana Teiului, din cadrul Direcției Silvice Neamț.
„Prin achiziția acestei suprafețe importante de pădure contribuim direct la creșterea fondului forestier din țara noastră. Pădurile sunt cele mai reziliente în combaterea schimbărilor climatice, ale căror efecte devastatoare le resimțim cu toții. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avem bugete consistente pentru împăduriri și reîmpduriri și trebuie să profităm de aceste apeluri care sunt deschise până în ianuarie anul viitor. De asemenea, săptămâna aceasta a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care a crescut valoarea primei de sechestrare forestieră cu peste 40% la hectar, anual. Această majorare a subvenției sunt convins că va veni în sprijinul activității noastre de a crește suprafețele de pădure din România și în sprijinul proprietarilor de terenuri agricole devenite neproductive din punct de vedere agricol”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
De la înființarea sa, în 1991, până în 2024, Romsilva a achiziționat, în numele statului, de la proprietari privați, un total de 10.322,76 hectare de fond forestier, precum și alte 1.923,67 hectare de terenuri neproductive pentru agricultură, care au fost ulterior împădurite. Aceste achiziții au contribuit la extinderea fondului forestier al statului cu peste 12.246 hectare. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri, aflate în proprietatea publică a statului sau în alte forme de proprietate, pe bază de contracte.
FOTO: Facebook Ministerul Mediului
(G. S.)
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute






