Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, nu va fi returnat din Italia în România pentru executarea pedepsei de 6 ani și 8 luni de închisoare (amănunte aici), informează realitatea.net. Asta după ce Curtea de Apel Bari a respins mandatul european de arestare emis de autoritățile din România pe numele lui Arsene, în acest fel italienii refuzând returnarea lui Arsene care ar fi trebuit să fie încarcerat în unul din penitenciarele autohtone.
Decizia magistraților din Peninsulă a avut la bază o expertiză medico-legală psihiatrică care releva faptul că starea de sănătate a lui Ionel Arsene este precară, cu risc grav în cazul în care condamnatul ar ajunge în România. Până la clarificarea situației sale juridice, se pare că Ionel Arsene continuă tratamentul prescris de medicii psihiatri din străinătate.
Ionel Arsene a plecat din țară cu circa o săptămână înainte ca instanța de judecată să se pronunțe definitiv în dosarul în care era judecat pentru trafic de influență. După emiterea mandatului de executare a pedepsei statul român a făcut numeroase demersuri pentru aducerea condamnatului în țară, dar nici unul nu a avut efectul scontat. După ce inițial italienii au refuzat returnarea, ulterior au recunoscut mandatul european de arestare, dar sub rezerva faptului că Arsene este bolnav psihic și are nevoie de tratament de specialitate, iar dacă ajunge într-un penitenciar autohton ar putea să-și ia viața (amănunte aici și aici).
(G. S.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)






Un comentariu
Ne pare bine ca „sosetica” rămâne acolo , am scăpat de încă un proeuropean . Astfel , vedem ca sunt si alte justitii care fac ce vor , nu numai ccr ul nostru , asa ca să ne vedem de treaba !