Parlamentul European a aprobat apelul României care cerea prelungirea cu 18 luni a Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul inițial de finalizare a proiectelor finanțate prin PNRR era luna iunie a anului 2026, prelungirea va fi până la sfârșitul anului 2027- începutul anului 2028. De această prelungire ar urma să beneficieze și proiectul privind construirea noului spital județean Neamț, a declarat pentru mesagerulneamt.ro Daniel Harpa, președintele CJ Neamț
Acesta se află la București pentru discuții la Ministerul Dezvoltării și la alte instituții centrale, pe această temă.
Proiectul are de depășit însă și unele chestiuni tehnice (majore) legate de proceduri legale. În primul rând, a fost blocată procedura de licitație (detalii aici )
De aici încolo lucrurile se complică.
“Firmele câștigătoare ale licitației pentru achiziția lucrărilor au contestat anularea procedurii la CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Constetațiilor –n.r.). Procesul este pe rol, așteptăm o decizie definitivă și irevocabilă și, în funcție de aceasta, știm ce avem de făcut. Dacă instanța aprobă contestația de la CNSC, atunci vom semna contractul de execuție cu firmele câștigătoare. Dacă nu aprobă, atunci vom repeta licitația și vom semna contractul cu noii câștigători. Oricum ar fi, apreciez că, în maxim două luni de zile vom avea semnat contractul de execuție a lucrărilor, într-o formulă sau alta și ne apucăm de treabă”, a declarat președintele Daniel Harpa pentru “Mesagerul de Neamț”.
Angela Croitoru
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău





