Timp de o lună, până pe 25 iunie, în mai multe județe din țară vor putea fi observate convoaie militare, atât rutiere cât și feroviare. Acțiunea are loc în 15 județe din țară, inclusiv în Neamț, și face parte din cadrul exercițiului intitulat generic „WIND SPRING 25”. „În perioada 26 mai – 25 iunie au loc deplasări de tehnică și trupe pe teritoriul României atât pe căile rutiere, cât și pe cele feroviare, în cadrul exercițiului „WIND SPRING 25”. Sunt planificate deplasări de tehnică militară, din cadrul structurilor subordonate Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”, pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Vrancea, Cluj, Mureș, Brașov, Harghita, Bacău, Galați, Arad, Hunedoara, Sibiu, Covasna, Maramureș în vederea participării la exercițiul „WIND SPRING 25”, desfășurat în poligonul Smârdan și raionul Suraia”, anunță Ministerul apărării Naționale pe Facebook.
WIND SPRING 25, desfășurat de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, este conectat la exercițiul multinațional „SABER GUARDIAN 25”, aflat sub cupola exercițiului „DEFENDER 25”, în planificarea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și corpului V SUA. Exercițiul internațional cu participare de trupe în teren are ca scop declarat creșterea capacității de apărare și descurajare, antrenarea personalului în procesul decizional în contexte tactice variate. De asemenea, urmărește utilizarea eficientă a limbajului comun NATO, creșterea nivelului de instruire în vederea pregătirii, conducerii și desfășurării acțiunilor tactice, concomitent cu consolidarea cooperării și interoperabilității între structurile participante.
„Exercițiile multinaționale precum „WIND SPRING 25” sunt transparente și se desfășoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.
FOTO Facebook MApN
(G. S.)
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026





