Procurorii anticorupție au soluționat o plângere penală referitoare la investiția de la Spitalul modular Lețcani, unde Consiliul Județean Neamț a alocat 3,4 milioane de euro iar partea Consiliului Județean Iași a fost de 10 milioane de euro. Spitalul a fost ridicat în vremea virusului ucigaș, Covid 19, dar nu a funcționat niciodată (amănunte aici și aici). Un raport al Curții de Conturi care releva nereguli în folosirea banului public, deși investiția ar fi putut fi făcută cu fonduri europene, a fost respins în instanță. Consilierii județene ieșeni au depus la DNA a plângere acuzând „modul defectuos de organizare a achiziției și contractării spitalului mobil și crearea premiselor supraestimării finanțării, acordate de cele două unități administrativ teritoriale – județul Iași și județul Neamț”, conform G4media.ro.
Recent Direcția Națională Anticorupție a soluționat plângerea penală și nu a găsit nici o neregulă, dând soluție de clasare. De menționat este faptul că cercetarea a fost făcută în rem, adică s-a cercetat fapta și nu o persoană anume. „În dosarul la care faceți referire, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus la data de 14 ianuarie 2025 clasarea cauzei, în baza art. 16 alin. 1 lit. a și lit. b teza I din Codul de procedură penală”, este soluția DNA, conform ziaruldeiași.ro.
Conform codului de procedură penală textele invocate de DNA pentru motivarea soluției sunt fapta nu există – art. 16, alin 1, lit. a și fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege – art. 16, alin. 1, lit. b. În aceste condiții finanțatorii nu au nici un fel de culpă, ceea ce este o veste bună pentru fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, recent declarat bolnav de magistrații de la Curtea de Apel Bari. Având în vedere aceste considerente, banii alocați de CJ Neamț și CJ Iași nu au fost recuperați și, cel mai probabil, nu vor fi recuperați niciodată (amănunte aici și aici).
(G. S.)