Cercetările într-un dosar penal cu acuze de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri, s-a finalizat cu un număr de 10 arestați preventiv, iar o altă persoană a fost plasată în arest la domiciliu. Marea majoritate a celor care au ajuns în fața judecătorilor sunt acuzați de astfel de fapte, cu o excepție. Pentru unul dintre făptași s-a dispus privarea de libertate pentru acuze favorizarea făptuitorului și divulgarea de informații nepublice.
„10. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Necula Ștefan Cristi cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 107/29/P/2024 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, şi divulgarea informațiilor nepublice, prevăzută de art. 304 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12 mai 2025 și până la data de 10 iunie 2025, inclusiv”, conform Tribunalului Neamț.

Foto: captură ecran portal.just.ro
Din primele date se pare că ar fi vorba de un lucrător din cadrul Poliției Române, care ar fi avut informații despre acțiunea din zona Târgu Neamț și ar fi anunțat parte dintre acuzați. Am cerut un punct de vedere de la IPJ Neamț referitor la polițistul arestat, dar deocamdată nu am primit răspuns. În măsura în care îl vom primi, el va fi publicat.
(G. S.)
Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta
- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști




