Cunoscutul jurnalist și bibliotecar, Ion Asavei, ar fi împlinit pe 24 iunie 75 de ani. Trecut în neființă pe 9 noiembrie 2023, Ion Asavei de numele căruia se leagă dezvoltarea Bibliotecii Bicaz, dar și cunoscuta activitate de jurnalist, s-a născut în zi e sărbătoare, de Sâzâiene, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în satul Bistricioara din comuna Ceahlău. La o vârstă fragedă, pe când era în clasa a treia, a trăit trauma strămutării cu toată familia în satul Bradu, din cauza construirii barajului de la Bicaz. A urmat școala la Grințieș, iar în 1969 a absolvit Liceul Teoretic Borca. Apoi, după stagiul militar obligatoriu, a urmat cursurile Școlii Postliceale de Biblioteconomie București, pe care le-a încheiat în 1973, fiind repartizat la Biblioteca Județeană Neamț. Întreaga carieră, până în anul 2019 când a ieșit la pensie, a desfășurat-o la Biblioteca Orășenească Bicaz.
Pe lângă activitatea de bibliotecar a cochetat cu pictura și s-a dedicat jurnalismului fiind redactor la „Monitorul de Neamț“ chiar de la înființare, în 1996. A mai colaborat la „Telegraful“, „Gazeta de Bicaz“, „Răcnetul Carpaților“, „Moftul Neamțului“, „Piatra Corbului“, „Revista Valea Muntelui“. A scris și versuri, „Joc de cuvinte“, Editura Sensul Piatra-Neamț, 2019 și este coautor al volumului „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400: album aniversar“, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011.” Astăzi, 24 iunie, îi cinstim memoria colegului de breaslă Ion Asavei (amănunte aici și aici).
(G. S.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





