Lev Iaşin a fost considerat unul dintre cei mai mari portari de fotbal ai lumii din toate timpurile. În 1963 a primit Balonul de Aur, deocamdată fiind singurul portar care a reușit această performanță, printre cei ce s-au apropiat de această realizare fiind Kahn, Neuer, Casillias sau Buffon. Avea reflexe excepţionale, un plasament foarte bun și un curaj nebunesc. Se consideră că a fost primul portar care a început să strige la fundaşi şi să organizeze linia apărării. Se spunea că s-a antrenat de mic cu pepenii în piaţă pe post de minge. Remarcabil este că a fost apropiat şi de alte sporturi. A fost portar pentru echipa de hochei pe gheață a lui Dinamo Moscova (unde a evoluat şi ca fotbalist), câștigând chiar şi un trofeu, o cupă a URSS-ului. Iar hocheiul era sport important la ruşi. Și nu a fost singura disciplină extrafotbalistică ce a practicat-o, după cum mărturisea: „Am alergat, am făcut săritura în înălțime, aruncarea cu greutatea, cu discul, am luat lecții de scrimă, am făcut o practică de box, scufundări, lupte, patinaj, am încercat baschet, am jucat hochei pe gheață, polo pe apă și fotbal. Nu sunt sigur la ce am fost cel mai bun”.
Conform statisticilor oferite de FIFA, Lev Iaşin are 150 de penalty-uri apărate, record deținut de acesta, și 270 de meciuri fără gol primit. Legendarul portar a decedat în 1990, la vârsta de 60 de ani, dar imaginile și filmările în care acesta apare vor rămâne vii pentru totdeauna în memoria și inimile tuturor microbiștilor de pretutindeni.
S-a născut pe 22 octombrie 1929 în regiunea Bogorodskoye şi a crescut într-o familie obișnuită din clasa muncitoare, cu un venit modest. Tatăl, Ivan Petrovici, a lucrat ca polizor la o uzină de avioane, iar mama, Anna Mitrofanovna, a lucrat la fabrica Krasny Bogatyr. S-a maturizat odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi invadarea URSS de către Germania: a fost obligat să lucreze într-o fabrică militară din capitala Rusiei.
A fost văzut jucând fotbal de antrenorul de la tineret a lui Dinamo Moscova, Arkadi Cernişov, şi a semnat cu această echipă în 1950. Titular era Alexei Comici, zis „Tigrul”, un portar redutabil, iar „Leul” Iaşin rămânea pe bancă. S-a îndreptat spre hochei, împreună cu antrenorul său de la tineret, unde a câştigat Cupa Uniunii Sovietice în 1953. Când titularul din poarta lui Dinamo Moscova s-a retras, l-a recomandat ca succesor pe Iaşin, care era portar titular la… hochei. Se spune că cei doi s-ar fi întâlnit şi Comici l-a convins. „Nu pot fi la fel de bun ca tine”, ar fi zis Iaşin. „Fii tu însuţi, i s-a răspuns, calităţile leului sunt altele faţă de cele ale tigrului”.
A renunţat la hochei şi început o carieră fulminantă la fotbal. A ajuns titular la Dinamo Moscova, în poarta selecţionatei naţionale a URSS (a debutat la 8 septembrie 1954 într-un meci cu Suedia, încheiat cu 7-0). A urmat o perioadă extraordinară, cu trei titluri obţinute în tricoul echipei Dinamo Moscova (1954, 1955, 1957). Iar în 1956, selecţionata URSS a obţinut la Melbourne titlul olimpic în turneul de fotbal, Iaşin fiind cel mai bun portar.
Cupa Mondială din 1958 a însemnat recunoaşterea internaţională a talentului său extraordinar. Avea reflexe extraordinare şi un plasament nemaiîntâlnit, precum şi un curaj nebunesc, izvorât de la hochei. Pe lângă degetele zdrobite de atâtea ori de patine mai conta un cot în figură?! A fost primul portar care a început să strige la fundaşi şi să-şi coordoneze linia apărării, impunând autoritate în echipă pe faza de apărare. URSS a jucat bine, dar a întâlnit Brazilia cu Garincha, Pele, Didi sau Vava şi rezultatul (2-0) a fost limitat doar de intervenţiile lui Iaşin.
În 1960, cu un Iaşin strălucitor, URSS câştiga la Paris şi devenea campioana Europei. Dar Iaşin trăia într-o ţară totalitară, cu ambiţii nemăsurate şi urma Cupa Mondială din Chile în 1962. Cu Iaşin între buturi, selecţionata URSS s-a clasat pe primul loc, fără eşec, într-o grupă cu Iugoslavia, Uruguay şi Columbia. Dar Iaşin juca nerefăcut, suferise o comoţie, avea crize accentuate de ulcer. Cererea staff-ului de înlocuire nu a fost acceptată de autorităţile responsabile şi, în sferturi, ruşii au pierdut în faţa țării gazdă. Eşecul avea nevoie de un ţap ispăşitor şi acela nu trebuia să fie din cadrul conducerii. Iar Iaşin devenise prea celebru. Turneul nu a fost transmis tv în URSS, iar KGB-ul a orchestrat o propagandă anti-Iaşin. Propagandă care a făcut ca suporterii lui Dinamo Moscova să-l întâmpine pe teren cu fluierături, maşina şi casa i-au fost vandalizate, trebuia să părăsească Moscova. Devenise groparul fotbalului sovietic…
A fost chemat în 1963 la meciul Anglia împotriva unei selecţionate a lumii cu ocazia centenarului fotbalului englez, meci transmis la tv în URSS. A avut intervenţii extraordinare pe care le-au văzut acasă, la televizor, milioane de sovietici. Primea în acel an „Balonul de aur”, singurul pe care l-a primit vreodată un portar.
La Cupa Mondială din 1966, a condus echipa sa la cea mai mare performanţă, locul 4 la un turneu final, în finala mică fiind învins de Eusebio de la 11 metri. A fost desemnat cel mai bun portar al campionatului mondial. În 1970, la Cupa Mondială din Mexic, a fost prezent în calitate de antrenor secund şi a treia posibilă variantă de portar.
Meciul de retragere al lui Lev Iaşin a avut loc în 1971 şi pe stadionul „Lenin” au venit peste 100.000 de spectatori norocoşi (au fost 2 milioane de cereri de bilete). Echipa URSS a înfruntat o echipă de mari glorii: Pele, Bobby Charlton, Eusebio, Gerd Muller, Franz Beckenbauer, Giacinto Fachetti, György Mezey, Bobby Charlton, Wlódzimierz Lubanski şi Hristo Bonev sau Florea Dumitrache. În momentul când şi-a scos mănuşile se spune că mulţi dintre cei prezenţi erau cu lacrimi în ochi.
În ultimii ani din viață, Iaşin a avut mult de suferit. În 1986, din cauza unei tromboflebite contractate la Budapesta, i-au fost amputate ambele picioare, iar la 20 martie 1990, la doar 60 de ani, a decedat în urma unui cancer stomacal.
În 1998, a fost votat de Federaţia Internaţională a Istoriei şi Statisticii Fotbalului drept cel mai bun portar al secolului XX. La Campionatul Mondial din SUA 1994 a fost prima ediţie a turneului final când s-a acordat premiul care poartă numele lui Iaşin, decernat celui mai bun goalkeeper al competiţiei şi care a fost cucerit până acum printre alţii de Michel Preud’Homme, Fabien Barthez, Oliver Kahn şi Gianluigi Buffon.
Cei care l-au cunoscut au spus că era plin de omenie, un om celebru, dar simplu. Cătălin Oprişan povestea că a aflat de la văduva lui Ion „Ţop” Voinescu că Iaşin i-a vizitat în apartamentul lor din Bucureşti şi au servit câte o farfurie de ciorbă. După ce a primit funcţii în federaţiile de fotbal şi hochei a muncit enorm să fie la nivelul acelor funcţii. A fost un model pentru cetăţeanul sovietic care avea nevoie să creadă în cineva la fel ca el. Iaşin i-a iertat pe cei care i-au făcut rău. Inclusiv pe colegii săi din Chile 1962, care prin tăcerea lor au contribuit la multa suferinţă ce-a îndurat-o la întoarcerea acasă. (D. DIEACONU)
