După cum anunțase anterior, PSD organizase pentru mâine la ora 13:00 dezbaterea internă cu aproximativ 5.000 de membri din structurile locale și centrale, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare.
Dar pentru ca această dezbatere internă să poată avea loc, trebuiau îndeplinite două condiții esențiale:
- Stabilirea planului de măsuri fiscale
- Desemnarea premierului de către președintele României.
Această desemnare ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la ora 17:00, sau cel târziu mâine dimineață, conform înțelegerilor agreate anterior.
Din păcate, acest lucru nu se mai întâmplă, din cauze care nu țin de PSD.
În aceste condiții, PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica.
PSD a avut toată disponibilitatea să facă lucrurile să funcționeze. Am participat la grupurile de lucru de la Cotroceni și am manifestat flexibilitate în negocierile cu celelalte partide și cu președintele României.
PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absența unui plan fiscal agreat și a unei propuneri de premier.
Comunicat de presă PSD Neamț
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta




