Puțin cinism cu ochii la negocierile privind viitoarea guvernare

A trecut o lună de la alegerile prezidențiale și România încă nu are un Guvern. Nu are o majoritate parlamentară. Are doar avertismente de vremuri grele care urmează și rugăminți din partea politicienilor la solidaritate în vremurile care vin.

Nicușor Dan era ales președinte în 18 mai. De atunci și până astăzi, în 18 iunie, aproape în fiecare zi se vorbea despre negocieri între forțele politice pentru a forma o „guvernare stabilă” de care România are atâta nevoie. Liderii politici, vechi și noi, spuneau la unison că negocierile se fac „în slujba cetățenilor”. Liderul nou al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut un „dans” declarativ care trecea în mod grațios partidul de la guvernare la opoziție și înapoi. Bineînțeles că, nefiind în camerele în care se iau deciziile, nu putem decât să îi credem pe cuvânt pe politicienii români. Ceea ce iarăși este greu având în vedere antecedentele. Unele persoane, mai cinice, acuză însă că, de fapt, se negociază sinecuri politice, ministere, conduceri de instituții, posturi de judecători la CCR. Cinismul, boală grea cauzată în mare parte de modul cum s-a gestionat situația țării în ultimii ani, nu are nevoie de dovezi, doar de experiența anterioară.

Această teorie a fost alimentată și de anunțul din ultimele zile a posibilei „rotative guvernamentale”. Explicație suplimentară: un premier de la PNL acum și unul de la PSD după vreo doi ani. Sună cunoscut? Când s-a auzit despre asta, am făcut câteva asocieri. O definiție a nebuniei, care circulă pe Internet, spune că această boală constă în „a face același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții rezultate diferite”. Ne mai putem aminti și de o vorbă populară: „Aceeași Mărie, cu altă pălărie, modernă”. Nu mai este Ciucă, vine Bolojan, nu mai este Ciolacu, a venit Grindeanu. Mai este și un strop de USR pe lângă partidele tradiționale, pentru un pic de aromă nouă la guvernare. Cu, să nu uităm, eficientul UDMR.

O lună de negocieri între partide într-o perioadă în care toată lumea spune că situația României este la limită și țara are guvernare interimară. Avertismente de prăpăd economic dar fără date concrete, cui îi trebuie predictibilitate în economie?

Rotativa guvernamentală a dus PSD și PNL într-un dezastru la alegerile prezidențiale. Deja sondajele dau AUR ca lider în rândul preferințelor electoratului, dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum. Și toate astea s-au întâmplat într-o perioadă în care salariul mediu a crescut, pensiile au crescut, salariile în educație și sănătate au crescut și unele prețuri au fost plafonate. Dacă într-adevăr vine o criză reală – care va fi reacția electoratului?

Nicușor Dan și Ilie Bolojan au rămas poate ultimele persoane din politica la nivel înalt care aveau o imagine mai mult pozitivă în rândul electoratului. Președintele ales nu și-a exercitat de câteva săptămâni una dintre cele mai importante prerogative: de a desemna un premier. Ilie Bolojan era principala opțiune de premier încă dinainte de campania electorală. Este recunoscut pentru treaba făcută la primărie la Oradea și la Consiliul Județean Bihor. A arătat că poate face administrație publică relativ eficientă, deci ar fi o alegere bună pentru o guvernare care trebuie să taie din cheltuieli. Dar, din zvonuri, el va conduce un guvern majoritar PSD, susținut în Parlament, în principal, tot de social democrați. Să nu mai vorbim că Sorin Grindeanu vrea alte consultări în rândul partidului înainte de a da un răspuns dacă sunt dispuși să ajungă la guvernare. Ce părere va avea acest partid despre tăierile din administrația publică?

Deja mediul de afaceri este pe ultima sută de metri – firmele mici și mijlocii suferind cel mai mult. Cât mai pot duce și ele?

Cât timp partidele negociază, se pare că urgența economică a României mai poate fi amânată. Până când?

Vlad Bălănescu