O manifestare culturală de prestigiu a județului Neamț, Festivalul Internațional “Vacanțe Muzicale” organizat de Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” și Consiliul Județean Neamț care este finanțatorul, a ajuns la cea de-a 50 ediție. Înființat în anul 1972, festivalul a fost organizat, cu întreruperi în anii 2012, 2013 și în pandemie 2020 și 2021, în fiecare an, devenind unul cu renume la nivel național și cu participări internaționale, îndrăgit și căutat atât de publicul meloman de la noi, cât și de iubitorii muzicii de calitate din alte zone ale țării care vin, an de an, vara la Piatra- Neamț special pentru a audia concertele din festival.
Ediția specială de anul acesta, din perioada 7-12 iulie, va însemna 10 concerte în aer liber, trei în spații interioare, peste 220 de artiști invitați, atât din România, Republica Moldova, cât și din Europa. Aceștia vor concerta, atunci când vorbim despre cele trei concerte camerale, în sala de spectacole “Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, dar cele mai multe concerte vor fi pe scena de 120 de metri pătrați care va fi amplasată, ca și la ultimele ediții, pe platoul din fața Primăriei Piatra-Neamț în apropierea Curții Domnești din Piatra-Neamț. De o parte și de alta a scenei vor fi ecrane LED de 120 de metri pătrați, vor fi proiecții tematice de lumini pe Muzeul de Artă și Etnografie din apropiere, efecte speciale și alte surprize pregătite de organizatori.
Invitatul de onoare al ediției este soprana de renume mondial Felicia Filip. În seara dedicată tinerilor, vineri, 8 iulie, va cânta trupa Voltaj, iar dintre artiștii de muzică clasică îi amintim pe soprana Celia Caterina Costea, Bing Bangul Radio cu vocalistul Adrian Nour, Camerata Regală și Raluca Ouatu, pianista Andreea Butnaru, pe ceilalți vă lăsăm să-i descoperiți dumneavoastră.
Organizatorii au susținut astăzi, 27 iunie, o conferință de presă în cadrul căreia au prezentat programul ediției jubiliare a Vacanțelor Muzicale și la care au vorbit președintele Daniel Harpa, directorul artistic al festivalului, conf. univ. dr. Mihaela Spiridon și directorul interimar al centrului de cultură, Radu Macavei.

Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





