„Foarte, foarte ușor!” a fost reacția majorității candidaților de la trei centre de examen din Piatra-Neamț la subiectele primite la prima probă scrisă de la Limba și Literatura Română de luni, 23 iunie 2025. Absolvenți de la Școala Gimnazială “Elena Cuza”, de la gimnaziul Liceului de Artă “Victor Brauner” și de la cel al Colegiului Național “Calistrat Hogaș”, intervievați de “Mesagerul de Neamț”, au spus același lucru: subiecte „foarte ușoare” sau „foarte ok”.
Subiectele primite de elevii absolvenți ai clasei a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română au avut două texte suport: primul din „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran și al doilea din Emil Racoviță – „Spre Polul Sud”. Pornind de la aceste texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe de limbă și gramatică. La subiectul al II-lea, candidații au avut de realizat o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să povestească o întâmplare dintr-o excursie.
Subiectele au fost sub formă de broșură cu 10 pagini.

Examen fără nici un fel de incidente
Potrivit inspectorului general adjunct Lăcrămioara Păiuș, președintele Comisiei Județene Neamț de organizare a Evaluării Naționale, nu au fost niciun fel de probleme în cele 111 centre de examen din județ: “Nu a fost nici un incident, nici cu multiplicarea subiectelor, nici vreo pană de curent măcar. Copiii au fost foarte înțelegători au respectat tot ceea ce li s-a spus la instructajul dinaintea examenului”.
Marți dimineață, 24 iunie, profesorii evaluatori vor fi instruiți de către reprezentanții Ministerului Educației, online, în cele trei subcentre de evaluare din Piatra- Neamț, Roman și Târgu-Neamț, după care vor trece la corectarea efectivă a lucrărilor.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




