Angajații din 24de primării din județul Neamț vor fi în grevă de avertisment pe 23 iulie, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Acțiunea a fost anunțată de președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, Dan Cârlan. Decizia a fost luată după ce Guvernul Bolojan a anunțat pachetele de măsuri de austeritate, pentru reducerea deficitului bugetar, în special cele care privesc administrația publică locală, pe care Dan Cârlan le-a catalogat a fi un „pachet de distrugere”. Potrivit liderului sindical, vor fi în grevă de avertisment salariații primăriile comunelor Bârgăuani, Bălțătești, Bâra, Boghicea, Costișa, Dochia, Doljești, Dragomirești, Drăgănești, Dumbrava Roșie, Farcașa, Gâdinți, Grințieș, Horia, Icușești, Ion Creangă, Poienari, Războieni, Sagna, Secuieni, Tarcău, Timișești, Valea Ursului și Văleni.
După greva japoneză care a avut loc pe 8 iulie, în același interval orar, pasul următor decis de funcționarii din primării afiliați Sindicatului Național SCOR este greve de avertisment, urmând ca din data de 30 iulie să fie declanșată greva generală.
„În această perioadă începem să trimitem notificările la inspectoratele teritoriale de muncă, tabelele cu comunele și numărul de participanți care au semnat până acum pentru greva din 30 iulie. Pentru că tabelele sunt pentru greva din 30, deoarece pentru greva de avertisment din 23 iulie nu este necesară strângere de semnături. Dar pregătim greva generală și suntem în plin proces de colectare a semnăturilor, proces care se termină o zi înainte, pe 29 iulie. Și atunci vom avea situația cu toate primăriile, dar în formatul cu semnături. Pentru greva de avertisment din 23 iulie, sunt 24 de primării din județul Neamț”, a declarat Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al salariaților Comunelor și Orașelor din România.
(G. S.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





