Administrația Națională de Meteorologie avertizează că vremea instabilă va continua în județul Neamț și la începutul acestei săptămâni. După furtuna din noaptea de 27 iulie care a cauzat un dezastru în zona Farcașa – Borca – Poiana Largului, se pare că, din nefericire, problemele ar putea continua.
Începând de astăzi, 28 iulie, de la ora 16.00 intră în vigoare o avertizare meteo cod portocaliu de instabilitate attmosferică accentuată în Neamț.
„În județele Suceava, Botoșani și Neamț, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…80 km/h) și grindină de medii dimensiuni (2…3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp.”, precizează comunicatul ANM.
În Neamț, situația se va prelungi până marți, 29 iulie, la ora 10.00.
Situația meteo poate crea probleme atât persoanele din zonele afectate deja de inundații masive în urma furtunii din noaptea precedentă dar și pentru forțele de intervenție care încearcă să limiteze daunele.
M.N.
Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
- Bazinul de înot Bacău introduce un tarif special de 10 lei pentru pensionari
- Conducere nouă la IȘJ Bacău: Ana-Maria Egarmin revine ca inspector general. Municipiul impune adjunctele!
Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești- Revolta gunoiului în județul Vaslui: Taxele cresc de la 1 ianuarie, dar primarii încep să blocheze proiectul în Consiliile Locale
- Bacău. Incendiu la o locuință din comuna Oituz – două persoane au fost transportate la spital
- Proiect în dezbatere publică: Taxele locale din Iași cresc cu 7,3% în 2027, pe motive de inflație. Ce se schimbă și ce taxe dispar
- Suceava: 125 de milioane de lei fonduri europene pentru reconstrucția drumurilor distruse de inundații la Broșteni




