Două proiecte de hotărâre, aprobate în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Neamț, aprobă alocarea unor sume de bani pentru reparații la Policlinicile din Târgu-Neamț și Roman.
Primăria orașului Târgu-Neamț a solicitat sprijin financiar de la Consiliul Județean (CJ) Neamț pentru reabilitarea unor spații din Policlinica orașului care deservește aproximativ 90.000 de localnici. Proiectul de hotărâre, așa cum a fost aprobat în ședința din 29 iulie a CJ Neamț, prevede alocarea sumei de 468.000 de lei. Cu acești bani vor fi achitate lucrări la holul de la etajul I, la grupurile sanitare pentru personal și pacienți, cabinetul TBC, cabinet medical și cabinetul de cardiologie de la etajul II.
În acest scop CJ Neamț s-a asociat cu Consiliul Local al Orașului Târgu-Neamț, până la data de 19 decembrie 2025, lucrările urmând să fie finalizate, potrivit contractului, până la data de 8 decembrie. Ambulatoriul Integrat funcționează în cadrul Spitalului Orășenesc Sfântul Dimitrie din Târgu-Neamț.
În aceeași ședință a CJ Neamț, printr-un alt proiect, a fost alocată suma de 500.000 de lei de la bugetul județului, pentru reabilitarea termică a Policlinicii Roman, tot în baza unui acord de asociere. Acordul este valabil tot până la 19 decembrie anul acesta, ca și în primul caz. Aici este vorba despre acoperirea financiară a unor lucrări de reparații, zugrăveli, vopsitorie, înlocuit gresie, faianță, refacere instalații sanitare, ce trebuie finalizate până în data de 8 decembrie.
Angela Croitoru