Banii acumulați de fiecare beneficiar care a contribuit la Pilonul II de pensii administrate privat nu vor mai putea fi obținuți integral, la data pensionării titularului. Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se stabilește alt mecanism de obținere a sumelor acumulate. Conform acestuia, la început titularii vor putea ridica 30 de procente din totalul acumulat în timp, urmând ca diferența de 70 de procente să fie achitată prin plăți efectuate lunar pe o perioadă de 8 ani. Față de propunerile inițiale sunt câteva modificări în sensul în care suma achitată la început a crescut de la 25 la 30 de procente, dar a scăzut perioada plăților lunare, de la 10 ani, cât era stabilit în proiect, la 8 ani.
Urmează ca legea să fie trimisă în parlament unde pot fi eventuale amendamente, apoi va ajunge pe masa președintelui Nicușor Dan, pentru promulgare. Cu toate acestea președintele poate retrimite legea în parlament sau, în cazul în care consideră că sunt încălcări ale legii fundamentale, poate sesiza Curtea Constituțională a României. Fracționarea restituirii banilor acumulați la Pilonul II de pensii administrate privat vine pe fondul austerității, în condițiile în care până acum, beneficiarii aveau la dispoziție alte două opțiuni de ridicare a sumelor strânse în perioada activă. Fie suma era retrasă integral, la data îndeplinirii condițiilor, fie se putea opta pentru plata eșalonată, lunară, pe o perioadă de 5 ani.
(G. S.)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





