Măsurile anunțate de guvern referitoare la creșterea vârstei de pensionare a magistraților au nemulțumit judecătorii din aproape toate instanțele din județul Neamț, fiind inițiate proteste. Concret magistrații suspendă executarea actelor administrative și nu vor mai judeca decât cauzele care au caracter urgent. Pe parcursul zilei de 26 august au avut loc adunări generale ale judecătorilor la toate cele cinci instanțe nemțene, Judecătoria Piatra Neamț Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu Neamț, Judecătoria Bicaz și Tribunalul Neamț.
Cele patru judecătorii au ajuns la o concluzie unanimă și au solicitat retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților precum și „Solicitarea reprezentanților puterii executive și puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă”, conform comunicatului Judecătoriei Piatra Neamț.
În consecință, din 27 august și până la retragerea proiectului de lege magistrații au decis amânarea soluționării cauzelor cu excepția celor urgente precum cele cu arestați, celor care au ca obiect măsuri preventive, și cauzele civile care prevăd ordine de protecție, internare nevoluntară sau ordonanțele președințiale care vizează minorii. Chiar dacă nu vor intra în sala de ședințe, „Judecătorii își vor îndeplini atribuțiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare și regularizare a cererilor, studiu individual și formarea profesională continuă, precum și alte atribuții legale și regulamentare”, se mai arată în comunicatul citat.
Singura instanță din Neamț care a făcut notă discordantă este Tribunalul. Cu unanimitate de voturi judecătorii au solicitat retragerea proiectului de lege referitoare la pensiile de serviciu. Și tot cu majoritate de voturi au stabilit că „nu se impune a se organiza o formă de protest, constând în aceea ca judecătorii să judece doar cauzele cu caracter urgent”, conform Tribunalului Neamț. În ce privește procurorii, deocamdată nici o unitate de parchet nu a inițiat forme de protest. Se va decide asupra unor eventuale acțiuni pe parcursul zilei de 27 august, când au loc adunările generale ale procurorilor.
(G. S.)
Trei traficanți de canabis din Bacău au fost reținuți de DIICOT- Concediere după trei abateri? Ministrul Sănătății anunță reguli mai stricte pentru medicii din spitalele publice
- Video/Băcăuan reținut după ce a lăsat o pensionară fără 250.000 de lei prin înșelăciuni cu documente și fotografii false create cu inteligență artificială (AI)
- Concurs directori de școli în Bacău: rezultatele finale la proba de management rămân definitive
- Weekend de poveste în Bacău: începe Hunting Moldavia- Expo Vânătoare, Pescuit & Outdoor 2026 și Festivalul HuntFest
Bacău. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de canabis, iar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu- Neamț. Minoră de 13 ani rănită într-un accident rutier
- Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
- Scandalul ”Capul de porc de la casa lui Marius Lulea”: un consilier AUR spune că el l-a plasat; Lulea cere verificarea unor posibile presiuni asupra anchetei
- Iași. Patru tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina. Trei dintre victime sunt din Piatra Neamț





