Cea de-a XIX-a ediție a Bienalei Naționale de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, organizată la Piatra Neamț, a început o nouă etapă după încheierea înscrierilor. Evenimentul, derulat sub egida Complexului Muzeal Național Neamț, a atras interesul a nu mai puțin de 158 de artiști din întreaga țară.
Potrivit regulamentului, înscrierile s-au încheiat la data de 22 septembrie. Deși competiția reunește un număr mare de participanți, organizatorii au anunțat că secțiunea Sculptură nu va fi reprezentată în cadrul ediției curente, întrucât nu a fost atins numărul minim de 10 concurenți. În schimb, Pictura se bucură de o participare numeroasă, situându-se în topul preferințelor artiștilor înscriși.
Conform calendarului, preselecția are loc între 24 și 29 septembrie, urmând ca pe 30 septembrie să fie anunțată și publicată lista artiștilor admiși atât pe site-ul oficial, cât și pe pagina de Facebook a Complexului Muzeal Național Neamț.
Denisa POPA
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori




