Pentru a beneficia de burse sociale, părinții elevilor din familiile care îndeplinesc condiția de bază (veniturile pe membru de familie se situează sub 50% din venitul minim net la nivel național actual) trebuie să depună cererea tip însoțită de documentele doveditoare până la data limită de 2 octombrie 2025.
Totuși, metodologia-cadru pentru bursele sociale în anul școlar 2025-2026 prevede că părinții care nu au reușit să depună dosarele pentru burse până la termenul limită de 2 octombrie 2025 pot face acest lucru în anumite situații excepționale. Potrivit documentului, listele elevilor pot fi actualizate pe parcursul anului școlar în cazuri precum transferul, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale sau corectarea unor erori materiale, dar și atunci când intervin schimbări în situația socială, financiară ori medicală a elevului.
Potrivit documentului oficial, excepțiile sunt:
- actualizarea listei din motive obiective „cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale dintre cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o eroare materială a personalului unității de învățământ”
- modificări ulterioare de situație socială/financiară/medicală.
Totuși, dosarele depuse în termenul prevăzut pot fi corectate sau completate după data de 2 octombrie, dar numai la cererea școlii, mai este precizat în document.
- „Art. 13 alin. (7) Lista elevilor beneficiari de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, prin includerea celor a căror situație financiară/socială/medicală s-a modificat pe parcursul anului școlar și fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.
- Art. 24 alin. (5) După expirarea termenului de depunere, părinții/reprezentanții legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea Comisiei de management al burselor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare.
- Art. 26 alin. (3) Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la ISJ/ISMB. Lista se modifică doar în cazuri bine justificate, cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale dintre cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o eroare materială a personalului unității de învățământ. Nu se adaugă pe listă beneficiarii ai căror părinți nu au depus în termenul-limită dosarele pentru obținerea burselor sociale.
Valoarea bursei sociale este și în acest an școlar de 300 de lei/lună, ca și anul trecut.
Pentru alte detalii puteți consulta hotărârea de guvern aici. O resursă importantă de informații găsiți și aici.
Angela Croitoru
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni
- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală




