Marți, 16 septembrie, în pauza mare de la ora 10:00, două eleve de la Școala Gimnazială Răucești s-au certat în toaleta școlii, iar de la ceartă s-a ajuns la bătaie. Eleva agresată are 14 ani și se află în clasa a VIII-a, în timp ce agresoarea ei are 12 ani fiind elevă în clasa a VI-a. Martore la violențe au fost alte trei colege ale fetei din clasa a VI-a, una dintre ele filmând cu telefonul mobil tot ce se întâmpla. Filmulețul a fost postat pe platformele de socializare ajungând viral.
Fetele care au asistat pasive la întreaga scenă nu au anunțat niciun profesor despre ceea ce s-a întâmplat în toaleta școlii, cazul ajungând în atenția conducerii școlii după ce a apărut în mediul online și la sesizarea mamei fetiței lovite.
Comisia de disciplină a școlii a deschis o anchetă luând primele măsuri. Părinții tuturor celor cinci fete implicate au fost chemați la școală, a doua zi, fetele fiind îndemnate să se împace. De voie, de nevoie, agresoarea a dat mâna împăciuitor cu fata pe care a lovit-o, la fel au făcut și părinții. Părinții fetelor care au asistat pasive la întreaga scenă, tratând situația ca pe un spectacol, au primit câte un avertisment scris.
Consiliul de Administrație al școlii a decis scăderea notei la purtare la 8,00 pentru fata care s-a manifestat violent.
Inspectorul general școlar al județului Neamț, Ionuț Liviu Ciocoiu, și-a exprimat îngrijorarea față de valul de agresivitate care a apărut în școlile nemțene, chiar de la începutul noului an școlar. Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, care s-a autosesizat pe baza materialului video apărut în “Mesagerul de Neamț”, pe numele fetei agresoare fiind deschis un dosar penal pentru lovire.
În școală urmează să aibă loc acțiuni preventive ale Biroului pentru Siguranță Școlară din cadrul ISJ Neamț, prin care polițiștii vor încerca să-i sensibilizeze pe copii și adolescenți și să-i îndrume spre rezolvarea conflictelor într-o manieră civilizată.
Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
Angela Croitoru
Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi- Trei traficanți de canabis din Bacău au fost reținuți de DIICOT
- Concediere după trei abateri? Ministrul Sănătății anunță reguli mai stricte pentru medicii din spitalele publice
- Video/Băcăuan reținut după ce a lăsat o pensionară fără 250.000 de lei prin înșelăciuni cu documente și fotografii false create cu inteligență artificială (AI)
- Concurs directori de școli în Bacău: rezultatele finale la proba de management rămân definitive
Bacău. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de canabis, iar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu- Neamț. Minoră de 13 ani rănită într-un accident rutier
- Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
- Scandalul ”Capul de porc de la casa lui Marius Lulea”: un consilier AUR spune că el l-a plasat; Lulea cere verificarea unor posibile presiuni asupra anchetei
- Iași. Patru tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina. Trei dintre victime sunt din Piatra Neamț





