În Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, cea mai importantă unitate pediatrică spitalicească din regiunea Moldovei, a izbucnit un focar de infecție nozocomială. Șase bebeluși, cu vârsta de sub un an, care au fost infectați cu Serratia Marcescens, dar care sufereau și de alte boli grave, și-au pierdut viața. Secția ATI a spitalului este închisă, s-au luat măsuri drastice de igienă și dezinfecție, DSP Iași și IPJ Iași, sub supraveghearea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, efectuează anchete în acest caz, deocamdată in rem.
Potrivit informațiilor oferite de directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, niciun pacient din Pediatria pietreană nu a fost transferat acolo.
„Din câte știu eu, nu a fost niciun copil transferat de la noi acolo, dar, am primit o adresă prin care ni se solicită ca, în cazul în care avem pacienți care ar necesita internarea în ATI-ul spitalului de copii ieșean, să solicităm transferul într-o altă unitate, pentru că ATI-ul lor este închis”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoie, directorul SJU Piatra-Neamț.
Șase sugari au murit în focarul de la „Sfânta Maria” Iași
Primul caz de infecție cu agentul patogen a fost înregistrat în data de 7 septembrie, însă Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași a fost închisă abia miercuri, 24 septembrie, după ce trei sugari muriseră deja din cauza infecției. Numărul cazurilor de infecție a crescut între timp la nouă.
Ultimele două decese au fost înregistrate vineri, 26 septembrie.

„Ca urmare a unui articol de presă apărut în mass media, în cuprinsul căruia se face referire la faptul că, la o unitate medicală din municipiul Iași, ar fi decedat mai mulți copii, facem precizarea că, până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași nu au fost înregistrate sesizări în acest sens.
Totodată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unității de parchet competente”, ne-a declarat inspector principal Alexandra Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Mai mult detalii despre tragedie puteți reciti aici și aici.
Angela Croitoru
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori




