Anul universitar începe în cele trei centre din Piatra-Neamț, luni, 29 septembrie 2025, fără prea mare fast, întrucât la București, în Piața Victoriei și în centre universitare din țară, au loc proteste ale studenților. În țară vor fi ceremonii doar la câteva universități, nu foarte entuziaste, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care are centru la Piatra- Neamț este singura din cele trei care a anunțat până acum o astfel de festivitate.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR) din România a chemat studenții să protesteze pe 29 septembrie, începând cu ora 16:00, în Piaţa Victoriei, manifestându-și astfel dezaprobarea față de măsurile fiscal-bugetare ale căror prevederi reduc fondurile alocate pentru transportul studenților și bursele.
Alianța studențească anunță, pe platforma de socializare Facebook, proteste și în centrele universitare din țară (imagini găsiți aici ):
“În 29 decembrie 2024: peste 50.000 de studenți au semnat petiția ANOSR „Scoateți trenulețul din ordonanță!” cu scopul de a opri inițiativa Guvernului României de a limita, prin ordonanța „trenuleț”, O.U.G. nr. 156/2024, dreptul studenților de a călători cu transportul feroviar pe toate rutele.
În perioada 26-30 iunie 2025: sute de studenți din toată țara au protestat în centrele universitare împotriva măsurilor de austeritate instituite prin Legea nr. 141/2025, transmițând dezamăgirea față de modul în care statul tratează sistemul de învățământ, care se confruntă cu un abandon universitar de peste 40%, dar și îngrijorarea față de toți studenții a căror parcurs didactic va fi îngreunat în lipsa unor măsuri de sprijin care să faciliteze accesibilitatea la studiile universitare.
În perioada 14-20 august 2025: 500 de lideri ai studenților din toată țara adunați în Timișoara au ieșit constant în stradă, au inițiat marșuri și proteste, inclusiv la granița statului, încercând să transmită modul în care se simt tratați de către stat: forțați să părăsească țara, Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării nu au arătat niciun semn de a regândi măsurile de austeritate decise în învățământ.
În 8 și 11 septembrie 2025: studenții au ieșit în stradă, în București, Cluj-Napoca și Suceava, pentru a susține protestele sindicatelor din educație și pentru a reitera problemele cu care se confruntă studenții, observând că ne confruntăm cu un stat a cărui ultimă preocupare este educația, care nu ține cont de nevoile beneficiarilor direcți ai acesteia, ale actorilor implicați ori ale societății civile care au transmis în ultimele luni insistent faptul că aceste măsuri distrug sistemul de învățământ.
Mâine, 29 septembrie 2025: ieșim din nou în stradă, în centrele universitare, pentru că educația nu se poate face cu lipsă de interes și ignoranță. Așteptăm întreaga comunitate alături de noi.
Save the date: 29.09.2025”.
Programul protestelor de luni la principalele centre universitare anunțat de ANOSR:

Studenții nu vor protesta singuri, alături de ei vor fi comunități ale elevilor, părinților și profesorilor care au anunțat că vor participa la manifestațiile din țară.
Angela Croitoru
Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine
- „Lumea este în flăcări”. Protestele tinerilor se răspândesc prin Europa. Youth Strike Romania vrea grevă generală a studenților





