Profesor de Religie la școlile din comuna Vânători-Neamț, doamna preoteasa Anca Ipate, imprimă doză mare de empatie și omenie, oricărui are prilejul să o cunoască personal. Fie elev, fie coleg, fie consătean. Chiar dacă interviul de mai jos conține și unele întrebări incomode, doamna profesor de Religie, a reușit să explice pe înțelesul tuturor, misiunea pe care o are.

– De ce Religie și nu altă disciplină?

Am ales să predau Religie nu ca pe o materie, ci ca pe o chemare lăuntrică. În viziunea ortodoxă, omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar Religia este drumul prin care ne redescoperim această identitate divină. Oricât de valoroasă ar fi o altă disciplină, ea se adresează doar minții, în timp ce Religia se adresează întregii ființe a copilului: inimii, minții și sufletului. Religia nu este doar un set de cunoștințe, dogme, rugăciuni, ci o experiență a relației cu Dumnezeu. Ea oferă răspuns la întrebările esențiale ale ființei umane: de unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm? Toate celelalte discipline ne învață cum să supraviețuim în această lume, dar Religia ne învață cum să trăim veșnic. Din această perspectivă, alegerea mea nu a fost una profesională, ci una spiritual-duhovnicească. Predau religia din dragoste profundă față de Dumnezeu!

– Când v-ați dat seama că sunteți atrasă de religie și ce persoane au avut o contribuție în alegerea dvs?

Realizarea faptului că sunt atrasă de religie a fost un proces natural și profund, modelat de persoanele dragi din viața mea. Mai presus de orice, părinții mei au avut o contribuție esențială. Nu mi-au impus credința, ci mi-au transmis-o prin modul lor de a trăi. Am crescut într-un mediu în care credința era o parte firească a vieții de zi cu zi, o sursă de bucurie și de tărie, nu o listă de reguli. Ei mi-au arătat că a fi credincios înseamnă a fi un om bun, onest și plin de iubire. Încă din copilărie, părinții mei mă duceau lunar la Mănăstirea Sihăstria. Acele vizite nu erau doar niște simple pelerinaje, ci momente de adâncă transformare spirituală. Acolo, în chilia Părintelui Cleopa, primeam nu doar binecuvântarea, ci și un sfat plin de înțelepciune. El a fost cel care a văzut în sufletul meu o chemare, o aplecare spre slujirea lui Dumnezeu. Părintele mi-a îndrumat pașii, spunându-mi cu blândețe că seminarul teologic este școala care mi se potrivește. Îi mulțumesc cu smerenie și cu toată dragostea duhovnicului meu preaiubit, Sfântul Părinte Cleopa Ilie, pentru că a fost lumina care mi-a luminat mintea și a călăuzit inima, ajutându-mă să-mi găsesc adevărata misiune și să pornesc pe drumul slujirii lui Dumnezeu. O influență la fel de importantă a avut-o bunica mea de pe mamă. O parte din vacanțe mi le petreceam la ea, iar aceste momente au devenit pentru mine o adevărată școală a credinței. Mă ducea mereu la biserică, unde mă simțeam parte dintr-o mare familie. Mă rugam împreună cu ea, iar masa începea întotdeauna cu o rugăciune de mulțumire. Seara rosteam cu glas tare ”Visul Maicii Domnului”, până l-am învățat pe de rost și până adormea și bunica. Ceea ce m-a marcat cel mai mult a fost bunătatea și smerenia ei. Bunica nu judeca pe nimeni, ci se ruga pentru toți. Își ajuta frații și vecinii, respecta cu sfințenie posturile și sărbătorile, iar dragostea ei pentru Dumnezeu se reflecta în fiecare gest și cuvânt. Era o creștină autentică, un model pe care mi l-am păstrat întipărit în minte și în suflet. De aceea, pot mărturisi cu sinceritate că familia mea a fost modelul și inspirația pentru a alege viitoarea mea profesie.

– Care este rolul/scopul predării religiei în școli?

Scopul predării Religiei în școli, în viziunea Bisericii Ortodoxe, este îndumnezeirea omului. Acest concept, esențial în teologia răsăriteană, nu înseamnă că omul devine un dumnezeu, ci că el se umple de harul divin și devine asemenea lui Hristos. Orele de Religie nu trebuie să fie o simplă lecție de istorie sau de morală, ci o cale spre mântuire. Rolul nostru, al profesorilor, este de a-i ajuta pe elevi să-L descopere pe Hristos ca model de viață. De aceea, predăm despre Sfinți, despre faptele bune și despre Taine, pentru că toate acestea sunt mijloace prin care omul se sfințește. Religia nu este un scop în sine, ci un drum spre Împărăția Cerurilor.

– Cum percep elevii dvs orele de religie? Cât de atrași sunt de religie?

Elevii percep ora de Religie în moduri diferite, în funcție de educația primită în familie și de deschiderea lor spirituală. Cei care vin din familii credincioase sunt, în general, foarte receptivi. Pentru ei, ora de Religie este o continuare a educației lor duhovnicești. Cu toate acestea, surpriza cea mai mare vine de la elevii care nu au o legătură strânsă cu Biserica. Ei sunt cei mai curioși și, adesea, cei mai sinceri. Ei pun întrebări pe care le considerăm banale, dar care sunt, de fapt, esențiale: ”De ce să mă rog?”, ”De ce Dumnezeu permite suferința?”. Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi dat dogmatic, ci cu o dragoste și o răbdare maternă. Când văd că un profesor le răspunde sincer și cu blândețe, se deschid și devin atrași de această disciplină. Autenticitatea profesorului atrage autenticitatea elevului.

– Unii părinți consideră că unele școli nu respectă cu adevărat alegerea lor de a nu-și înscrie copiii la religie. Adevărat sau fals? La Vânători cum este?

Din păcate, situațiile pe care le descrieți sunt adevărate în anumite școli din țară. Aceste atitudini nu reflectă învățătura Bisericii, ci sunt abateri de la o conduită creștinească. A-i constrânge pe copii sau a-i marginaliza pe cei care nu fac Religie este o faptă profund necreștină. La școlile din Vânători nu avem, până în prezent, copii care să nu dorească să participe la ora de Religie. Suntem binecuvântați de Dumnezeu cu copii educați din familie în spiritul credinței în Dumnezeu. Acești copii cresc aproape de biserica parohială, dar și aproape de mănăstirile din zonă. Credința pentru ei este un fapt firesc, nu unul abstract.

– Cum comentați mesajul părinților, care doresc predarea unei istorii a religiilor? O să vă redau un mesaj primit de la un părinte: „Dacă ar fi despre istoria religiilor și despre credință în general, nu aș avea nicio problemă, dar, văzând manuale la alți copii, am observat că totul se întâmplă foarte confesional și foarte dogmatic. Nu vreau acest lucru pentru copilul meu”. Cum comentați?

Religia nu trebuie impusă, ci propusă, iar libertatea de a alege este un dar de la Dumnezeu. A-ți cunoaște propria credință, în cazul meu, cea ortodoxă, te ajută să-L înțelegi mai bine pe Dumnezeu. Însă, a-i cunoaște și pe ceilalți, a vedea cum alte culturi și popoare Îl cinstesc pe Același Dumnezeu, te ajută să devii o persoană mai tolerantă, mai empatică și mai înțeleaptă. Așadar, viziunea mea despre ora de Religie este una care îmbină cunoașterea profundă a credinței ortodoxe cu o toleranță față de celelalte religii. Pe un singur pământ, cu un singur Dumnezeu, cu toții suntem frați. Iar rolul meu este să le arăt elevilor mei că, indiferent de drumul pe care îl alege fiecare, destinația este aceeași: iubirea, respectul și înțelegerea reciprocă.

– De ce se induce această idee că trebuie să-ți fie teamă de Dumnezeu?

Ideea că ”trebuie să-ți fie teamă de Dumnezeu” este o deformare a credinței, adesea bazată pe o înțelegere rigidă a Scripturii. Frica de Dumnezeu, în sensul ortodox, nu este o frică de pedeapsă, ci un sentiment de profund respect față de Dumnezeu, acea evlavie de care vorbeau și o experimentau bătrânii noștri. Această ”frică” este de fapt o iubire atât de mare, încât îți este teamă să-L superi. În contrast, frica de pedeapsă este o atitudine specifică Vechiului Testament, care nu reflectă mesajul esențial al Noului Testament, care este cel al iubirii și iertării. Eu, ca profesor, mă străduiesc să le arăt elevilor că Dumnezeu nu este un acuzator, ci un Tată plin de iubire, care așteaptă mereu întoarcerea fiului risipitor. Când copiii înțeleg această iubire, ei nu mai sunt motivați de frică, ci de iubire și recunoștință.

– Aveți un proiect de suflet, pe care doriți să-l ni-l împărtășiți?

Da, este vorba despre Simpozionul și Concursul local închinat Sfântului Părinte Ilie Cleopa, ediția I, decembrie 2024, inițiat de subsemnata în colaborare cu Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători, ca recunoștință adusă duhovnicului meu, la care au participat multe personalități. Ne dorim ca acest proiect să devină o tradiție în comunitate și să cunoaștem cât mai mulți credincioși care l-au cunoscut pe părintele Cleopa si pot aduce mărturii valoroase despre învățătura sa.

– Ce calități trebuie să aibă un profesor de religie?

Un profesor de Religie trebuie să fie mai mult decât un simplu educator. El trebuie să fie un martor al credinței. Nu poți preda despre Dumnezeu dacă tu însuți nu trăiești o viață de credință. Sinceritatea și autenticitatea sunt esențiale. Trebuie iubire pentru copii, profesorul trebuie să-i vadă pe elevi nu ca pe niște subiecți de studiu, ci ca pe niște suflete, create după chipul lui Dumnezeu. Mai trebuie răbdare și blândețe. Multe întrebări ale copiilor sunt naive, dar trebuie tratate cu seriozitate și respect. Și nu trebuie uitat că cel care predă trebuie pe lângă cunoștințele teologice, să aibă o cultură generală vastă, pentru a putea integra Religia în contextul istoric și cultural. În esență, un profesor de Religie trebuie să fie o carte deschisă, un om care trăiește ceea ce predă.

Ciprian-Traian STURZU