Aleșii locali sunt, în mod firesc, reprezentanții comunității și ar trebui să fie un exemplu prin atitudine și comportament. Că de cele mai multe ori faptele contrazic această regulă de bun-simț… e deja o altă discuție.
În cazul de față, un consilier local din Târgu-Neamț – medic veterinar de profesie, ales pe listele PNL – demonstrează o lipsă crasă de respect față de cetățenii care l-au votat și față de Primăria orașului.
Acesta deține un teren chiar în centrul localității, pe bulevardul Mihai Eminescu, vizibil pentru toți turiștii care tranzitează zona. Terenul este împrejmuit, însă plin de bălării, oferind o imagine deloc demnă de un oraș european.
Pe lângă faptul că buruienile riscă să ajungă cât un etaj de bloc, locatarii imobilului vecin susțin că nu intenționează să-și dea acordul pentru construcția unei clinici veterinare pe acel teren.
Până atunci, poate că Primăria îi va pune în vedere, printr-o somație, să-și curețe terenul de buruieni – mai ales că există un regulament local care obligă proprietarii să-și întrețină terenurile. În caz contrar, aceștia riscă majorarea impozitului cu până la 500%.
Potrivit regulamentului, „Teren neîngrijit” reprezintă terenul care, deși se află într-un cartier construit și locuit, nu a fost cultivat, amenajat peisagistic sau întreținut, fiind acoperit de vegetație necultivată (buruieni) ori deșeuri abandonate (din construcții, vegetale etc.). (V. BĂLĂNESCU)
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi





