Consiliul Local al municipiului Piatra Neamț a aprobat într-o ședință extraordinară, luni, 13 octombrie, un proiect de hotărâre prin care a stabilit nivelul cheltuielilor pentru activitățile organizate pe perioada sărbătorilor de iarnă. Primăria Piatra Neamț va fi partener în organizarea manifestărilor care încep pe 1 decembrie și culminează cu Revelionul. Costurile municipalității, cele măsurabile, vor fi de 378.000 lei. Toată distracția, cu Moș Crăciun, trenuleț, butaforie și colinde, va costa tot peste 1 milion de lei, grosul venind de la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, care, o glumă destul de reușită, va asigura 600.000 lei din ”venituri proprii”.
În aceeași ședință a fost aprobată și formula parteneriatului celor implicați în organizare. Dacă, în anii trecuți, parteneri erau Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț și Consiliul Județean (CJ) Neamț prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, anul acesta iese CCI din parteneriat și intră în peisaj societățile subordonate Consiliului Local Piatra- Neamț: SC Perla Invest și Compania Municipală de Investiții (CMI) Urban. Ultima ia locul CCI Neamț, ocupându-se de patinoarul artificial și de organizarea comercianților și producătorilor care vor fi prezenți la evenimentele de iarnă.
Perla Invest va contribui activ la crearea unei atmosfere de sărbătoare și își va împodobi telegondolele cu decorațiuni de Crăciun în limita sumei de 55.000 de lei. CMI Urban nu apare la capitolul cheltuieli, dar în mod sigur acestea vor exista, ca și venituri din închirierea căsuțelor.
Prezentarea oficială a manifestărilor
“Târgul „Piatra lui Crăciun 2025” va avea loc în perioada 30 noiembrie 2025-7 ianuarie 2026 și va cuprinde o zonă comercială cu produse specifice sărbătorilor în Piața Curtea Domnească, o zonă de agrement cu patinoar și echipamente de divertisment, programe artistice cu tinere talente locale și artiști consacrați și spectacole de colinde, datini și obiceiuri de sărbători. Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 30 noiembrie 2025, când se va aprinde iluminatul festiv în oraș și se va organiza un concert pe scena din Piața Ștefan cel Mare.
Caravana lui Moș Crăciun va trece prin toate cartierele orașului în perioada 22-24 decembrie, iar trenulețul lui Moș Crăciun va fi disponibil și în acest an pentru plimbări gratuite în perioada 5-26 decembrie. O seară specială va fi cea din Ajunul Sfântului Nicolae, când Moșul va aduce cadouri celor mici si se va organiza un eveniment dedicat acestora. Pe 14 decembrie va avea loc un concert de colinde pe scena de la Curtea Domnească, iar în noaptea de Revelion, pe scena din Piața Ștefan cel Mare se va organiza un spectacol cu artiști de renume și un spectaculos foc de artificii”, potrivit referatului din spatele proiectului.
Carmen Saeculare – bani pentru artiști
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” se va ocupa de relația cu artiștii invitați- probabil vor fi anunțați din timp, ca să nu asistăm la contracte, mai scumpe, pe ultima sută de metri. Nu este foarte clar cine îi contactează și contractează pe aceștia, Primăria sau Carmen Saeculare și dacă ultima instituție va face doar figurație, fiind folosită doar ca vehicul financiar, care să poată cheltui banii obținuți din venituri proprii, adică cei virați cu mărinimie de Consiliul Județean Neamț.
Pentru cei care vor să facă comparații detalii despre ce s-a întâmplat acum un an puteți reciti aici, aici și aici.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău
Timp redus de așteptare și siguranță crescută pentru pacienți: SJU Bacău trece în era digitală
ZCH
Cinci blocuri afectate de scăpări de gaze în Alexandru cel Bun. Alimentarea a fost sistată
NewsEdge
Simptomele, cauzele și tratamentul gastritei. Dr. Cristina Serban Barbu: „Este inflamatia mucoasei stomacului”
BusinessEdge
Băncile centrale și-au redus achizițiile la 57 de tone de aur în primul trimestru din 2026. Este cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani



