Actualizare: Poliția Rutieră s-a sesizat, „ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public”, privind starea podului de la Frunzeni.
Un comunicat al instituției anunță vor fi efectuate verificări cu privire la situația semnalată și va fi informat administratorul drumului „în regim de urgență”.
N.R. Înțelegem în urma comunicatului că nimeni de la Poliția Rutieră nu a circulat pe podul respectiv în ultimele 9 luni.
Știre inițială: Pe drumul județean 159C, pe raza localității Frunzeni, comuna Costișa, peste apa Bistriței, există o construcție care cândva se putea numi pod. Astăzi, imaginile sunt sugestive, starea sa este halucinantă: o gaură adâncă de 1 metru, în care, din când în când oameni binevoitori pun material ca să permită, totuși, circulația, dar care dispare în hăul respectiv repede, trotuare care efectiv se disipează, prin care poți vedea cursul de apă.
Este de necrezut că peste acest pod se circulă, apare o restricție de 3 tone, dar se trece cu nonșalanță cu mașini de tonaj, iar în acel moment podul devine un fel de construcție supusă unui test de vibrație. Oricum, este un curaj să stai pe el în asemenea momente.
Întrebări :
- cum naiba permite Poliția Română să se circule peste un asemenea pod în ruină?
- Inspectoratul de Stat în Construcții, o instituție de unde ești trimis de la Ana la caiafa ca să obții un punct de vedere este dispus să facă public punctul său de vedere cu privire la siguranța traficului peste pod?
- prea respectatul și prea bine plătitul în trecut ATOP ( Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică) a discutat vreo dată măcar situația acestui pod?
- Consiliul Județean, copleșit de prea multe poduri pe care le are în administrare, are de gând măcar să-l machieze cât de cât, că vine iarna, nu se mai văd gropile și s-ar putea să înregistrăm nenorociri pe bandă rulantă? Astaca să evităm să devenim din nou subiect de știri naționale, de genul podului de la Luțca.
- Instituția Prefectului Neamț are, în acest caz, toate premisele despre a discuta despre o situație de urgență. O va face ?
Scuza administrativă care ne va fi servită o cunoaștem deja: nu sunt bani! Este una inacceptabilă, podul nu arată așa de astăzi, de ieri, situație este cunoscută de ani. Și bani au cam fost, probabil că e nevoie de oameni cu soluții.
Valentin Bălănescu
Video Denisa Popa
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





