CSM Ceahlăul Piatra Neamț joacă duminică, 5 octombrie, în deplasare, pe terenul formației Sepsi Sfântu Gheorghe. Meciul contează pentru etapa a noua a Ligii a II-a și va fi televizat, de la ora 12:30, pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Având în față un adversar dificil, retrogradat din Superligă, pietrenii își propun să câștige punct sau puncte.

”Faptul că jucăm la o echipă care anul trecut era în Liga I și aproape cocheta cu play-off-ul, înseamnă că are o greutate mai mare acest meci. Normal că ne propunem să adunăm punct sau puncte de la fiecare joc la care participăm, să rămânem așa cum am zis în apropierea plutonului fruntaș, pentru că lupta e în desfășurare. Nu știu dacă echipa adversă este sau nu într-o formă foarte bună. Desigur se poate spune că nu, pentru că toată lumea se aștepta să aibă un parcurs ușor în Liga a II-a, având în vedere condițiile, și materiale, și sportive, pe care le au acolo. Noi venim după un joc în care am avut și plusuri. Să sperăm că vom continua să fim o echipă mai atentă în apărare, să nu mai facem greșeli, să fim mai puternici și mai reactivi, pentru a reuși să și înscriem”, a declarat Cristian Pustai, antrenorul principal al CSM Ceahlăul.
Etapa a noua a debutat vineri, 3 octombrie, cu partida FC Bihor Oradea-FC Voluntari. Mâine, 4 octombrie, sunt programate meciurile: CS TUNARI – METALUL BUZĂU, CONCORDIA CHIAJNA – POLITEHNICA IAȘI, DINAMO BUCUREȘTI – CS AFUMAȚI, CSM REȘIȚA – CSM SLATINA, CHINDIA TÂRGOVIȘTE – FC BACĂU, CORVINUL HUNEDOARA – STEAUA BUCUREȘTI, CSC ȘELIMBĂR – FC CÂMPULUNG MUSCEL și OLIMPIA SATU MARE – CSC DUMBRĂVIȚA. Marți, 7 octombrie, va avea loc partida ASA TÂRGU MUREȘ – GLORIA BISTRIȚA. (M.C.)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





