Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    marți, august 25
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Faza pe demisii la și din Consiliul Județean Neamț: PNL 3 – PSD 2
    • Alexandru Leon reprezintă Neamțul la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori. El vrea să reprezinte România la etapa internațională!
    • Cseke liniștește administrația locală: consilierii nu sunt obligați automat să aleagă între mandat și locul de muncă
    • VIDEO. Ultimul din turma de zimbri… dar primul care îți fură privirea. Instantaneu inedit surprins în Parcul Vânători-Neamț
    • Măcel în administrația publică: Regimul incompatibilităților se extinde și asupra personalului contractual. Zece consilieri județeni din Neamț trebuie să aleagă între mandat și funcție
    • Camerele de vânătoare PNI – ochii care veghează în mijlocul naturii
    • Județul Neamț sub cod galben de instabilitate atmosferică
    • Demnitari și politicieni nemțeni despre anonimizarea declarațiilor de avere. “ANI poate fi folosită ca o armă politică!” – este de părere Manuel Iacob – președintele USR Neamț
    • O nouă sesiune Rabla Auto pentru persoanele fizice. Startul este astăzi, la ora 10.00
    • Excluderea examenului de admitere la liceu: proiectul a trecut de Camera Deputaților
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Cultural » „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-a
    sadoveniana spectatori resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-a
    Cultural octombrie 25, 2025

    „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-a

    By MesagerulNiciun comentariu6 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Joi, 16 octombrie, comuna Vânători-Neamț a găzduit o nouă ediție a evenimentului cultural-artistic „Sadoveniana” 2025. Centrul social-cultural ce poartă numele marelui scriitor a găzduit manifestarea închinată lui, care a reunit conducerea administrativă a comunei, oameni de cultură, profesori, elevi, localnici. Evenimentul a fost organizat de Organizația pentru Managementul Destinației (OMD) turistice, Primăria comunei Vânători-Neamț, Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Asociația Culturală Vovidenia și Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

    Cuvânt de bun venit 

    sadoveniana primarita maria petrariu resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-aPrimarul comunei Vânători-Neamț, Maria Adriana Petrariu, a urat bun venit celor prezenți, declarând deschise lucrările acestei ediții a evenimentului „Sadoveniana”: “Este o datorie morală a noastră, a celor din comuna Vânători-Neamț, dat fiind faptul că marele scriitor Mihail Sadoveanu a locuit și a creat aici, să-i evocăm figura, opera și să ne reîntoarcem la rădăcinile noastre culturale. Dragi oaspeți, vă urez Bun venit! și declar deschise lucrările ediției 2025 a evenimentului Sadoveniana”.

    În deschiderea evenimentului a luat cuvântul arhimandritul Mihail Daniliuc, președintele Asociației Culturale Vovidenia: “Ne aflăm în acest loc binecuvântat, la poalele Cetății Neamțului, pe plaiurile pe care  marele nostru povestitor, Mihail Sadoveanu, le-a iubit nespus și le-a făcut nemuritoare în literatura română. Aici, în comuna noastră frumoasă, la Casa Memorială, scriitorul a trăit și a creat o parte importantă a operei sale, între 1944 și 1961. Liniștea și frumusețea locului, denumit de scriitor chiar Poiana Liniștii (unde dăinuie Schitul Vovidenia), au constituit o sursă majoră de inspirație, în special pentru temele legate de natură, viața monahală și trecutul istoric al Moldovei. Se menționează că, aici, la Vânători-Neamț, Sadoveanu a scris nu mai puțin de 8 romane, printre care Nada florilor, Nicoară Potcoavă, Demonul tinereții (roman inspirat din viața unui călugăr de la Vovidenia, schit pe care îl vizita frecvent).

    sadoveniana arhimandrit daniliuc resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-aSadoveanu era un fin observator al lumii monahale, fiind atras de viața și spiritualitatea călugărilor din zonă. Casa Memorială păstrează astăzi obiecte ce i-au aparținut scriitorului, inclusiv obiecte de mobilier, obiecte de vânătoare și pescuit, ilustrând pasiunile sale, care se regăsesc adesea în opera sa. Evenimentul Sadoveniana este o tradiție cu o istorie bogată, care a debutat chiar la Casa Memorială, adunând de-a lungul timpului nume sonore ale culturii naționale. Mă bucur că, deși a trecut și prin perioade dificile, am reușit să îi păstrăm viu spiritul, iar în prezent, ne întâlnim din nou la Centrul Social Cultural Mihail Sadoveanu, pentru a-l onora pe marele nostru scriitor. Sadoveniana nu este doar o comemorare, ci o celebrare a geniului literar și a moștenirii culturale. Și în acest an, agenda noastră este plină. Vom avea parte de lansări de carte și momente artistice, iar pentru iubitorii de sport al minții, Cupa de șah Mihail Sadoveanu. Vă invit pe toți să vă bucurați de fiecare moment al acestei sărbători a culturii și să sărbătorim, din plin, acel spirit sadovenian care plutește peste acest Ținut al Zimbrului”.

    sadoveniana competitia de sah resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-aAndreea-Simona Dimitriu – manager de destinație al Organizației de Management a Destinației (OMD) turistice Vânători-Neamț: “Prin acest eveniment cultural artistic – Sadoveniana 2025 – , ne-am propus să readucem în atenția publicului local și al tinerilor, valorile culturale și morale promovate de Mihail Sadoveanu în literatura română”.

    Lansări de carte 

    În prima parte a manifestării au fost lansate volumele “Biserica de lemn -Sfinții Voievozi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”- scrisă de arheologul Vasile Diaconu și “Mihai Eminescu – nimbul de lumină al neamului românesc”, scrisă de arhimandritul Mihail Daniliuc. Ing. dr. Sebastian Cătănoiu a făcut o prezentare a operei “Biserica de lemn -Sfinții Voievozi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iar profesoara Cristina Grigore a vorbit despre volumul ce poartă semnătura arhimandritului.

    sadoveniana spectatori resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-aProgram artistic dedicat scriitorului 

    Cei prezenți au asistat și la momente artistice deosebite de teatru, muzică, dans, joc scenic și șezătoare, pregătite cu multă dăruire de profesori dedicați și elevi talentați. Prima parte a programului artistic a fost prezentată de elevii și cadrele didactice ale Liceului Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau”. Momentul artistic “Glasul dulce al poveștilor” a fost prezentat de elevii liceului sub atenta coordonare a profesoarei Roxana Adiaconiței. Unul dintre cele mai interesante momente a fost “Un interviu imaginar cu Mihail Sadoveanu”, realizat de elevi sub coordonarea Mihaelei Amariei, a fost prezentată o poezie închinată scriitorului Mihail Sadoveanu. Elevii claselor a V-a și a VII-a au prezentat o scenetă de teatru după “Baltagul”, iar grupul vocal “Muguri noi” a încântat audiența cu piese vocal-corale, sub coordonarea profesoarelor Nadia Sângeap și Doina Paga. Elevii de la Școala Nemțișor au contribuit cu o piesă de teatru de marionete-păpuși, care a făcut deliciul publicului. Partea a doua a programului artistic a fost realizată de elevii Seminarului Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț care au prezentat o “Seară de șezătoare la Hanul Ancuței”, sub coordonarea profesorilor Cristina Grigore și Marius Brumă. În partea a doua a zilei, peste 40 de copii din Vânători-Neamț și din Târgu-Neamț, au participat la un frumos concurs de șah „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-a, ca un omagiu adus marelui povestitor Mihail Sadoveanu, un mare șahist al țării noastre. Au primit medalii, cupe, diplome și cărți 18 copii, cei mai talentați dintre participanți.

    Mihail Sadoveanu la Vânători-Neamț 

    sadoveniana cupe si medalii sah resize - „Sadoveniana” 2025 și „Cupa Mihail Sadoveanu” ediția a II-aCasa memorială ”Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamţ, se află pe Dealul Vovidenia, în imediata vecinătate a schitului cu același nume și la  numai 1 km de Mănăstirea Neamţ. Clădirea a fost ridicată în anul 1937 și a fost construită în timpul şi la iniţiativa Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei (1899-1964) cu destinaţia de palat arhieresc. Mitropolitul a locuit în clădire doar câţiva ani, după plecarea sa în exil (1944), casa rămânând în administrarea Mănăstirii Neamţ, devenind ulterior casă de oaspeţi. A fost pusă la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu în 1944 şi cedată spre folosinţă pe viaţă, în 1949. Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944-1961, fiind reşedinţa sa de vară, ultima sa vizită la casa din Vânători fiind în vara anului 1961. După moartea scriitorului, casa a devenit muzeu, începând cu 26 iunie 1966, fiind amenajat, inaugurat şi administrat de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul familiei scriitorului. În apropiere se poate vizita şi Rezervaţia de zimbri Dragoş-Vodă, un parc întins pe aproximativ 11.500 hectare, unde atât zimbrii mioritici, cât şi cerbii, căprioarele şi alte animale din fauna locală se pot plimba în voie. Este una dintre cele mai mari rezervaţii de zimbri din Europa, înfiinţată în 1968, fiind una dintre cele 4 arii protejate incluse în Parcul Natural Vânători-Neamţ. 

    Angela CROITORU

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Video/Acte de vandalism în noile autobuze electrice din Bacău. Primarul Viziteu anunță amenzi drastice: „Nesimțirea se va plăti scump!” ZCH Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj NewsEdge Donald Trump vrea să redenumască Lacul Ontario în „Lacul America”. Se răzbună pe premierul canadian care l-a criticat? BusinessEdge Visual Fan dezvoltă o platformă proprie pentru gestionarea sistemelor de stocare. Allview Certus este deja utilizată în proiecte BESS
    Andreea-Simona Dimitriu arhimandritul Mihail Daniliuc Maria-Adriana Petrariu Sadoveniana 2025 Vânători Neamț
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleCând trecem la ora de iarnă: 25 octombrie este cea mai lungă zi din an
    Next Article Șah mat. Primarul Apopei pierde la vot în Consiliul Local Târgu-Neamț
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” sau de ce nu avem vicepreședinți la CJ Neamț

    Faza pe demisii la și din Consiliul Județean Neamț: PNL 3 – PSD 2

    august 25, 2026
    6578 - Alexandru Leon reprezintă Neamțul la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori. El vrea să reprezinte România la etapa internațională!

    Alexandru Leon reprezintă Neamțul la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori. El vrea să reprezinte România la etapa internațională!

    august 25, 2026
    attila - Cseke liniștește administrația locală: consilierii nu sunt obligați automat să aleagă între mandat și locul de muncă

    Cseke liniștește administrația locală: consilierii nu sunt obligați automat să aleagă între mandat și locul de muncă

    august 25, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.