Teodora de la Sihla – Sfânta din munţii Neamţului

Ţinutul Neamţului este regiunea cu cele mai multe lăcaşuri de cult monastice, schituri şi mănăstiri, din întreg spaţiului românesc, un ţinut care gravitează în jurul Ceahlăului, muntele sfânt al ortodoxiei româneşti. Din vechime aici au venit călugări cu metania la Athos, care s-au întors în ţara de origine pentru o propovădui învăţătura lui Iisus. Mulţi au ales zone retrase, departe de oameni, dar atunci când au fost mai mulţi, au ridicat un altar, un paraclis sau un schitişor. Mulţi au murit neştiuţi în codri, în scorburi sau grote uscate şi la puţini dintre ei s-a mai păstrat amintirea. Părintele Ioanichie Bălan a cules mai multe tradiţii despre sihaştrii munţilor noştri, care s-au alăturat vechilor însemnări bisericeşti sau documentelor istorice.

Una dintre cele mai cinstite de către credincioşi sfântă a locurilor este Cuvioasa Teodora de la Sihla şi despre viața acestei flori duhovnicești au scris numeroase personalități precum arhiereul Narcis Crețulescu, Calistrat Hogaș, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu și, nu în ultimul rând, Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan – ce folosește ca izvor principal în lucrarea sa un manuscris de la Mănăstirea Neamț de la începutul secolui XIX. Părintele Ioanichie Bălan era un apropiat al ţinutului Neamţului şi în special a Mănăstirii Sihăstria, unde poposea adesea la Părintele Ilie Cleopa.

O copilă cu credinţă dintr-un sat de la poale de Cetate

În jurul anului 1650 se naște pe aceste meleaguri a doua fiică a lui Ștefan Joldea Armașul, Teodora. Despre familia lui Ștefan Joldea nu există multe informații. Unii istorici îl prezintă ca descendent al lui Ioan Joldea, domn al Moldovei în septembrie 1552. Ștefan, capul familiei, era armaș, adică slujbaș sau dregător cu îndatoriri administrative și judiciare. Numele soției sale și numele de botez ale Sfintei Teodora nu se cunosc, s-au păstrat însă informaţii despre primul copil al familiei, Marghiolița sau Maghița, care moare la o vârstă fragedă, fapt ce a marcat viața surorii sale mai mici care din acest moment se îndreaptă din ce în ce mai mult spre calea lui Dumnezeu. Mama sa este cea care o îndeamnă spre tainele credinței, ale postului și ale rugăciunii. Împreună cu mama sa erau nelipsite de la slujbele bisericii despre care părintele Ioanichie Bălan relatează: biserica satului, construită din lemn, cu hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, cu ograda ei largă și primitoare, cu mireasma ei odihnitoare, o atrăgea foarte mult (vezi pentru aprofundare Pr. Arhim. Ioanichie Bălan, Sfânta Teodora de la Sihla, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010). Conform opiniei Părintelui Ioanichie Bălan, casa familiei Joldea se afla în apropierea bisericii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” și sora Teodorei, Maghița ar fi fost înmormântată în cimitirul de lângă biserică, şi de aceea Teodora și mama sa veneau la slujbele acestei biserici și nu la cele din paraclisul Cetății Neamț.

Călugăriţă în munţii Buzăului şi în sihăstrie în munţii Neamţului

Cu trecerea anilor, Teodora a crescut și dorința ei de a face parte din cinul monahal era tot mai mare. Dar la insistențele părinților ei, alege o viaţă mireană şi se căsătorește cu un tânăr din Ismail, o localitate de la Dunărea de Jos, în care cei doi tineri s-au stabilit după trecerea la Domnul a părinților Teodorei şi aveau o frumoasă viaţă de familie. Dar, nu după mult timp, soții se hotărăsc să îmbrățișeze viața monahală, astfel că Teodora părăsește lumea oamenilor mulţi și se îndreaptă spre munții Buzăului, la Mănăstirea Vărzărești, unde a fost tunsă în monahism cu numele care cunoaştem şi noi, Teodora. Dar la scurtă vreme mănăstirea a fost distrusă de turci, iar Teodora a plecat împreună cu stareța ei, Paisia, și alte două călugărițe în munții Buzăului, unde a trăit în singurătate şi curată nevoinţă vreme de zece ani, până la moartea stareței. Rămânând singure, cele două maici se hotărăsc să meargă la mănăstire, iar Teodora se îndreaptă spre munții Neamțului, spre locurile ei natale.

A ajuns din nou în satul natal, Vânători şi la biserica Sfântul” Ioan Botezătorul” din Vânătorii Neamţului, la mormintele părinților ei. Nimeni nu o mai cunoștea şi nu mai avea pe nimeni şi nimic care să o lege de vechiul sat. A mers la marea lavră a Moldovei, la Mănăstirea Neamţ, unde primeşte binecuvântarea starețului. S-a îndreptat apoi spre Schitul Sihăstria, aflat pe atunci într-o poiană retrasă, puţin umblată, unde egumenul de acolo, pe nume Varsanufie, îi dă o chilie într-o pădurice din apropiere. Teodora a trăit aici într-o izolare aproape totală, nefiind vizitată decât de duhovnicul ei, ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria.

Acele vremuri erau de chin şi de bejenie pentru românii moldoveni, mereu în pericol în faţa năvălirilor tătarilor, leşilor sau turcilor, care se abăteau până în munţi, căutând sate şi mănăstiri. La o astfel de năvălă a turcilor asupra Ţării Moldovei au ajuns păgânii şi prin aceste părți şi câțiva soldați au văzut-o pe cuvioasă în codru și au început să o urmărească. Teodora a fugit şi în grabă s-a adăpostit în peștera care îi poartă astăzi numele, stânca s-a despicat la rugăciunea ei și s-a închis după intrarea cuvioasei, adăpostind-o de necredincioşi.

Vreme de aproape 60 de ani Sfânta Teodora a trăit în acea peșteră pe care nici urșii şi nici alte sălbăticiuni n-ar fi râvnit-o, după cum spunea Calistrat Hogaș, călător „În munţii Neamţului”, și s-a hrănit doar cu roadele pădurii. Înainte de trecerea ei la cele veșnice, stareţul schitului Sihăstria a observat că păsările aveau un comportament neobișnuit, luând pâine de la trapeză și zburând cu ea spre Sihla, astfel că, a trimis doi ucenici să urmărească păsările. Aceştia au ajuns la peștera Teodorei şi au găsit-o în rugăciune, înălțată de la pământ și învăluită în lumină. După ce le-a povestit viața ei, cuvioasa Teodora i-a rugat să meargă la schit și să aducă cu ei un preot pentru a se spovedi și împărtăși. A doua zi, ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie au venit la peștera cuvioasei şi au împărtășit-o cu Sfintele Taine, după care Sfânta și-a dat sufletul.

Pe urmele Sfintei Teodora, în pelerinaj în munţii Neamţului

Trupul ei a fost așezat în peșteră şi a devenit în scurt timp loc de pelerinaj pentru numeroşi credincioși din apropiere, dar şi din depărtări, şi se spune că printre ei s-a aflat și Cuviosul Elefterie, soțul de odinioară al Sfintei Teodora de la Ismail. El și-a petrecut restul vieții sale la Schitul numit Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Sfintei.

În 1830, trupul făcător de minuni al Sfintei a fost luat de familia Sturdza, care deţinea întinse moşii în zonă şi a fost așezat într-o raclă de argint și dus la biserica din satul Miclăușeni-Iași, aflat tot pe o moşie a boierilor. De aici, în 1856, moaștele au ajuns la marea lavră care era Mănăstirea Pecerska din Kiev, unde se află și astăzi. Pe racla ei s-au scris în limbile slavonă și română cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpați”. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinților, iar data de prăznuire este 7 august, după cum cu bucurie mărturisea Preotul Profesor Doctor Constantin Galeriu în articolul „Cuvioasa Teodora de la Sihla”, în „Sfinți români și apărători ai legii strămoșești”, pe care îl recomandăm alături de cărţile părintelui Ioanichie Bălan din „Patericul mănăstirilor nemţene” sau „Vetre de sihăstrie românească”.

Pelerinii care ajung în munţii Neamţului se îndreaptă spre marile mănăstiri voievodale Neamţ, Bistriţa, Tazlău sau Pângăraţi, dar poposesc şi la Sihăstria, la mormintele Sfinţilor Paisie şi Cleopa şi apoi pornesc prin codri de unde se iţesc capete mândre de zimbri spre Sihla, unde s-a ridicat din vechime o biserică ştiută ca „dintr-un brad” şi o biserică nouă pentru mănăstire. Dar înainte de a ajunge la biserică, se opresc să urce printre stâncile ce duc la peştera unde s-a nevoit cândva demult Cuvioasa Teodora şi să coboare genunchiul pe piatra rece pentru o rugăciune pentru acest neam îndelung încercat, aflat „în calea tuturor răutăţilor”…